De departe, ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute la BVB şi pe Piaţa de Capital seamănă foarte bine cu scenariul crah-ului financiar de pe Wall Sreet înregistrat în urmă cu 80 de ani. Diferenţa dintre noi şi americani este că până acum nu s-a omorât nimeni şi nici nu s-a procedat la naţionalizarea de mari corporaţii s-au bănci de renume. Cu toate acestea, Bursa de la Bucuresti a pierdut 6,7 miliarde de euro în ultima săptămână, scădere fără precedent în istoria sa moderna, de peste 10 ani. Asta în condiţiile în care tranzacţiile cu acţiuni au fost de doar 30 milioane de euro. Spre exemplu,vineri 10 octombrie, într-un singur minut de tranzacţionare, din valoarea companiilor listate s-au evaporat 2,2 miliarde de euro, iar din capitalizarea bursieră s-au evaporat într-o săptămânăa 6,75 miliarde de euro, din care circa 4 miliarde de euro a reprezentat scăderea capitalizării Erste Bank (EBS), iar 2,75 miliarde de euro este scăderea acţiunilor companiilor româneşti listate la BVB. În 2007, când Erste nu era listată la Bursă, capitalizarea a crescut cu 3,2 miliarde de euro, aşadar scăderea de săptămâna trecuta a anulat aproape în întregime câştigul de anul trecut înregistrat de BVB.
SIF-urile au sabia decapitalizării deasupra capului
Brokerii şi analiştii economici spun că de la începutul anului, capitalizarea companiilor locale listate pe piaţa principală s-a redus cu peste 16 miliarde de euro, adică de la 24,6 miliarde de euro, la 8,47 miliarde. Ca termen de comparaţie, scăderea reprezintă circa 12% din PIB-ul anual al României şi mai mult decât cifra de afaceri cumulată a tuturor companiilor listate la Bursă, care a fost anul trecut de circa 11 miliarde de euro. În urma scăderilor de săptămâna trecuta, majoritatea acţiunilor listate au ajuns la niveluri similare ca a celor din 2004, ceea ce înseamnă că efectele crizei au tras cu 4 ani înapoi majoritatea organismelor financiare din ţară. Potrivit informaţiilor de pe site-ul electronic al BVB, titlurile Petrom, spre exemplu, cea mai mare companie românească, au pierdut o treime din valoare şi au închis vineri la 0,216 lei/acţiune, preţ apropiat de cel plătit de către grupul austriac OMV în 2004, pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni. În acelaşi context, informaţiile de pe Piaţa de Capital pun în evidenţă faptul că cele mai lovite de criză au fost însă SIF-urile(au pierdut şi până la 80% din valoarea acţiunilor –n.r.), care au ajuns să valoreze toate circa 550 milioane de euro, adică mai puţin decât capitalizarea oricăruia dintre ele la sfârşitul anului trecut.
Brokerii susţin însă, că deşi preţurile acţiunilor au ajuns la niveluri care par neverosimile, nu există deocamdată semne că se apropie o revenire. Asta pentru că pieţele externe continuă să scadă, iar percepţia investitorilor consacraţi ramâne una negativă. (Florin NISTORESCU)