O arma cu doua taisuri

PNL e un partid, spun sondajele, de vreo 20 de bucăţi procentuale. Sondajele nu trebuie crezute, ci interpretate. La capătul previzibilului şir de scenarii, ele ne spun ceva: logica miliardarului Patriciu, de-a închipui mai întâi, şi de-a pune în operă mai apoi, ideea unui partid de 15 la sută care să stea toată ziua bună ziua la guvernare, este productivă. Dar ea poate fi, foarte bine, chiar contraproductivă. Tot spectrul politic de gabarit electoral curtează PNL-ul cu setea năucului care nu-şi poate imagina că soluţia ecuaţiei guvernării viitoare zace în mânuirea dibace a satârului dosit sub masa din bucătărie. Acumulând o tonă de venetici pe metru pătrat, PNL a căpătat fizionomia, din ce în ce mai pronunţată, a unui partid în care porunca iubirii de ciolan e unicul adeziv ce încleiază, cu chiu cu vai, o sumedenie de curente care de care mai întortocheate şi mai făţarnice. Un partid a cărui concentraţie de impostură depăşeşte cu mult cota medie poate fi un bun pacient postelectoral sau doar un muribund deja anunţat. Nu-i greu de închipuit o posibilă prăbuşire apropiată. PNL a demonstrat-o, şi nu o dată: la limită e un corp maleabil, ba chiar deformabil. Deci, dezintegrabil. Jumătate din liderii lui spun că s-au simţit bine în compania pasageră a democraţilor. Cealaltă jumătate afirmă că se-ncrede doar în cuvântul lui Iliescu, văzând în Băsescu inamicul nr. 1 al istoricului liberalism românesc. Prima jumătate nu concede mare lucru cavalerilor proletariatului mioritic. A doua se gândeşte, în bună măsură, doar la ea însăşi. Ambii plămâni ar putea fi reconciliaţi în speranţa unei respiraţii ideologice ceva mai comode şi mai normale. Coparticiparea la următoarea divizare a ciolanului ar scoate, din nou, PNL de sub spectrul sciziunii implacabile. Dar mi-e foarte greu să cred că PNL va mai fi la timonă în următoarea guvernare, aşa cum în ultimii patru ani a fost. Tocmai de aceea cred că indiferent de organul politic cu care va intra la guvernare, dacă, evident, o va face, PNL va genera o interesantă „ocluzie” intestina: doritorii de PD vor denunţa „socializarea” liberalismului românesc, în timp ce doritorii de pesedizare vor intra în colimatorul celor care inca se încred în damful de doagă putredă ce răzbate dinspre planurile politice ale Marinarului. Dar dacă partidul va sfârşi, pur şi simplu, eviscerat, cu o parte a bojocilor instalaţi în PDL şi cu cealaltă în PSD, consfinţindu-se astfel o mai veche fantezie politică a preşedintelui: un eşichier politic bipolar? Cert e că spălatul pe mâinile liberalismului autohton pare acum mai uşor ca oricând. Mai cu seamă atunci când îţi încuscreşti perspectivele politice cu năstruşnicia de bodegă a unui, să zicem, Florin Călinescu.
Lucian BOGDĂNEL