Razie in barurile si discotecile din Onesti

ample-actiuni1.jpgUn mare numar de politisti din Onesti si din comunele invecinate au participat, la sfârsitul saptamânii trecute, la o actiune de amploare, desfasurata intr-o zona intinsa, pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale si de violenta, precum si pentru asigurarea ordinii si linistii publice. Cum astfel de fapte pornesc, de regula, de la consumul de alcool, politistii au acordat prioritate barurilor si discotecilor, dar si locurilor cu grad sporit de periculozitate. Au fost controlate 21 de baruri, dar si 6 discoteci, dintre care una a fost verificata si din punct de vedere al poluarii fonice. Au fost legitimate 141 de persoane, dintre care 30 au fost sanctionate pentru provocarea de scandal si tulburarea linistii publice. Amenzile aplicate s-au ridicat la peste 82 milioane de lei vechi. A fost constatata si o infractiune (conducere fara permis) si a fost retinut un permis auto (conducere sub influenta bauturilor alcoolice). Din constatarile facute de-a lungul timpului, a reiesit ca, in zilele de week-end, tinerii se duc, de obicei, la discoteci si prin baruri, iar unii dintre acestia consuma mari cantitati de alcool. Pe acest fond, in multe situatii, se produc conflicte spontane, iar unii folosesc si armele albe pe care le au asupra lor. Pentru acest motiv, politistii au facut si verificari legate de portul ilegal de arme albe. Mai mult, dupa bautele prin baruri si discoteci, multi tineri se hazardeaza sa se urce la volanul masinilor, riscând sa produca evenimente rutiere grave, fapt pentru care politistii i-au testat cu aparatul etilotest pe cei care veneau de la distractiile de week-end. Conducerea Politiei Onesti a anuntat ca va continua sa organizeze astfel de actiuni, pe care le va si intensifica, in perioada urmatoare. Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*