Oferta de concesionarea depusa de compania Blue Air a fost validata, dupa luni intregi de deliberari, de comisia de verificare condusa de Radu Bondar, directorul Regiei Aeroportuare. Procesul verbal de adjudecare, elaborat de comisie, este datat luni, 10 noiembrie. Potrivit directorului Bondar, concesionarea aeroportului bacauan marcheaza o premiera in domeniul aviatiei românesti. “Vorbim aici de un PPP (n. r. – Parteneriat Public Privat) adevarat, primul de acest fel din România pe zona aviatiei si la o asemenea magnitudine”, a declarat acesta. Bondar a mai spus ca “vor urma si alte concesionari de acest fel”, pentru ca autoritatile diriguitoare ale aeroporturilor, in speta consiliile judetene, vor avea de optat intre a astepta bani cu târâita de la stat sau a demara proiecte de anvergura in parteneriat cu mediul de afaceri. “Din acest moment proiectul isi urmeaza cursul firesc. Exista un mecanism specific de transferare a activitatilor catre concesionar. Oricum, Regia nu va disparea”, a anuntat Bondar.
Garantii de 2 milioane de euro
Contractul cu Blue Air va fi semnat pâna cel târziu in 25 noiembrie, urmând a fi ratificat pâna la finele lunii in curs. Conform presedintelui CJ Bacau, Dragos Benea, concesionarul va trebui sa constituie un fond de garantie, a carui valoare se ridica la 2 milioane de euro, in caz ca investitiile nu se vor realiza, iar concesionarea va esua. “Fara indoiala, va exista o clauza in contract prin care Blue Air va constitui un fond de garantie, in caz ca investitiile nu se vor realiza conform masterplanului”, a declarat Benea. Acesta a precizat ca mizeaza pe dorinta de expansiune a Blue Air. “In plina criza financiara internationala am motive sa fiu mai retinut. Insa mizez pe interesul si dorinta Blue Air de a se dezvolta in continuare. Este principalul meu motiv de incredere”, a mai spus presedintele CJ. Potrivit unor surse neoficiale, parteneriatul public privat prevede constituirea unei societati distincte care ar urma sa administreze efectiv concesionarea. Directorul Regiei Aeroportuare a dat asigurari ca nu vor exista timpi morti in derularea etapelor privind concesionarea. “Venirea iernii coincide cu etapele pe care le avem inca de parcurs pânâ la finalizarea propriu-zisa a documentelor. Este o coincidenta fericita care ne permite sa nu pierdem timp”, a precizat Radu Bondar.
Reteta financiara de 45 de milioane de euro
Dupa mai multe incercari esuate de sensibilizare a Guvernului pe tema demararii unor investitii urgente la aeroportul din Bacau, Consiliul Judetean a hotarât sa actioneze de unul singur. Formula propusa de presedintele Benea, si adoptata in unanimitate de consilieri, a fost aceea a concesionarii obiectivului aeroportuar. Un consortiu de consultanta, format din Deloitte, Iptana si casa de avocatura Bostina & asociatii, s-a ocupat de stabilirea retetei optime de concesionare. Potrivit consultantilor, scenariul cel mai profitabil pentru aeroport era gasirea unui investitor puternic, care sa vina rapid cu o injectie financiara de aproape 45 de milioane de euro. Aproape jumatate din aceasta suma trebuie investita in modernizarea pistei de aterizare-decolare si in redimensionarea terminalului de pasageri. In calcul a fost luata si optiunea de a construi un viitor terminal cargo, destinat avioanelor care transporta marfuri. La data respectiva, opt firme au achizitionat caietul de sarcini al proiectului de concesionare, insa doar Blue Air a depus o oferta ferma. De mentionat ca aviatia militara va dispune, in continuare, de aceleasi facilitati ca si pâna acum, fara a plati in plus. Concesionarea se va intinde pe 35 de ani.
Benea: “Berca sa mai taca din gura”
Fostul prefect, Gabriel Berca, a fost luat in colimator de presedintele CJ Bacau. Benea a declarat ca Berca ar trebui sa-si aminteasca de perioada in care a fost prefect al Bacaului si nu a miscat un deget pentru ameliorarea situatiei aeroportului. “Berca era prefect când premierul Tariceanu spunea, mintind, ca va ajuta aeroportul din Bacau cu bani din bugetul pe 2008. Am vazut ca tot vorbeste de fiul nostru bacauan Stanciu. Daca ma iau dupa el, inseamna ca n-ar fi trebuit sa fie prefectul Bacaului, ci al Gorjului. Pun toate aceste iesiri pe seama supraincalzirii de campanie”, a declarat Benea.
Lucian BOGDANEL
Nu va intrece nimeni la promisiuni pe nici unul dintre voi, asa ca nu ati facut nimic si nici nu o sa faceti pentru jud. Bacau.
Rade ciob de oala sparta ! De ce nu a adus Benea fonduri si trebuie sa vanda orasul?!
Benea nu a adus fonduri pentru ca nu are capacitatea intelectuala de a face acest lucru.
Berca=Benea in privinta nivelului de cunoastere, infatuare, „intelepciune”.
BENEA+BERCA=DOUA HAHALERE
bai, MONICA, daca tot ii tii partea lui BERCA care este in BACAU un
VENETIC impreuna cu CHIUARIU sa-l intrebi in momentele voastre ,intime’ de
lectii politice daca cunoaste etimologia cuvantului REMUSCARE.
In acest context sa-l intrebi cui i se datoreaza dezastrul de la
SAUCESTI care dupa parerea mea asta insemna incarcerarea
fara nici un dubiu a 3 persoane ,una aflandu-se umflata pe benerele
imense care inunda in afara legii peretii cladirilor.bai ati facut de rahat
partidul liberal.unchii mei liberali teleormaneni cu state bratienesti se
intorc in mormant. in fond sunteti niste ramasite(din cele mai rele)comuniste.
ceea ce faceti voi astazi ,inconstient, va duce la instalarea altui
totalitarism.deja creem un stat militarist, ati impanzit primaria cu toti
pensionarii militari, cu pensii mari si care stiu sa faca SLUJ.
Pentru GRIGORE CHEA
Nu ai facut referire la prietenul lui Berca- mare subprefect -care este la fel de „destept, capabil, corect”.
Eu am votat cu liberalii, astia din Bacau nu sunt liberali- sunt pur-isti, dar acum sunt lamurit si nu merg la vot.
PNL-isti nu realizeaza ca la aceste alegeri chiar si in orasul Bacau vor avea un procent mic- sub 30%, chiar daca „garanteaza” cineva pentru ei.