Sâmbata, 15 noiembrie, a fost „ziua cea mai lunga” a celor peste 200 de elevi participanti la cea de-a XI-a editie a Concursului National de Matematica-Fizica „Vranceanu – Procopiu”. Practic, la Colegiul National „Ferdinand I”, au fost sâmbata aproape 14 ore „de foc”, daca luam in calcul si timpul acordat rezolvarii contestatiilor. Si membrii comisiei de evaluare n-au avut deloc o misiune usoara, aproape toti concurentii care depusesera contestatii aparându-si drepturile cu unghiile si cu dintii. Cu atât mai mare este meritul profesorilor evaluatori si al organizatorilor, pentru ca, duminica dimineata, când emotiile disparusera si era asteptaa cu nerabdare festivitatea de premiere, toti participantii, de la reprezentantii Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, si pâna la concurenti, au apreciat meritele gazdelor de la Colegiul National „Ferdinand I”. Reamintim ca la actuala editie a fost o participare selecta, alaturi de concurentii din 36 de judete ale tarii participând la concurs elevi si profesori din Bulgaria, Ungaria si Republica Moldova, precum si loturile largite de fizica si matematica ale României. De cealalta parte a baricadei, cea a profesorilor evaluatori, au fost nume grele: prof.univ.dr.Radu Gologan – coordonatorul lotului olimpic de matematica, prof.univ.dr.Adrian Dafinei – coordonatorul lotului olimpic de fizica si presedinte al Comisiei centrale de evaluare, ambii de la Universitatea Bucuresti, prof.univ.dr. Uliu Florea-Universitatea Craiova, prof.univ.dr. Sandu Mihaila, inspectorii generali Sorin Trocaru si Cristi Alexandrescu – de la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, precum si aproape „toata floarea cea vestita” a profesorilor de matematica si de fizica din municipiile Bacau, Onesti si Moinesti, dar si din celelalte 35 de judete participante la concurs. Dintre concurentii de peste hotare, doar doi au reusit sa urce pe podium la festivitatea de premiere, ambii fiind din Republica Moldova: Zubarev Alexei – Premiul I general la clasa a XI-a si Zbirnea Alexei – mentiune la clasa a X-a, ambii de la Liceul Teoretic „Orizont” din Chisinau. Concurentii bulgari (indeosebi cei din Russe) au avut unele sclipiri doar la barajul de matematica, cel mai bun dintre ei, Kandilarova Kalina Yourieva, clasându-se pe locul 17, cu medii foarte bune la primele doua probe, dar cu 0 puncte la urmatoarele doua. Cele mai bune rezultate au fost obtinute la barajul de matematica de Bumbacea Radu – Bucuresti si Prodescu Corneliu Claudiu – Craiova, ambii cu 24 de puncte, iar la barajul de fizica, Bintu Bogdan – clasa a XI-a, Onesti 23,35 p si Lica Razvan, clasa a XI-a, Bucuresti 22,80 p. La festivitatea de premiere au fost acordate sase Premii I, cinci Premii II, doua Premii III si 31 de mentiuni. Premiile I au fost obtinute de Cosma Paul – clasa a IX-a, Galati; Baboi Artur Constantin – clasa a X-a, Sibiu; Zubarev Alexei – clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Orizont” Chisinau; Staniloiu Ovidiu Valentin – clasa a XI-a, Caras-Severin; Filip Laurian – clasa a XI-a, Arad si Stoenescu Radu – clasa a XII-a, Teleorman. Concurentii din judetul Bacau au obtinut in clasamentul general doua mentiuni, prin Mara Bruma si Georgiana Roxana Rosca, ambele eleve in clasa a IX-a, la Colegiul National „Dimitrie Cantemir” Onesti. Incheiem cu trei aprecieri la adresa organizatorilor bacauani: „Si de aceasta data a fost o organizare de nota 10, pentru care gazdele noastre bacauane merita felicitari! A fost un concurs tare, care a probat pregatirea foarte buna a celor mai multi dintre concurenti” – prof.univ.dr.Adrian Dafinei, coordonatorul lotului olimpic de fizica si presedinte al Comisiei centrale de evaluare, Universitatea Bucuresti. „Am urmarit indeosebi elevii din loturile largite de fizica si matematica si ma bucura nivelul atins de unii dintre ei. In ce priveste organizarea, acord fara nici o ezitare nota maxima” – prof.univ.dr.Radu Gologan – coordonatorul lotului olimpic de matematica, Universitatea Bucuresti. „Stiam ca Bacaul se situeaza de fiecare data la inaltime când organizeaza un concurs de anvergura. Si de aceasta data organizatorii au fost excelenti, oferind tuturor participantilor cele mai bune conditii de concurs. Subscriu si eu la nota maxima pentru calitatea organizarii” – Sorin Trocaru, inspector general la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului. Sa mentionam si generosii sponsori ai acestui concurs organizat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Inspectoratul Scolar al judetului Bacau, Centrul de Excelenta Bacau si Colegiul National „Ferdinand I”: S.C. Aerostar, SIF Moldova, Fundatia „Betania”, E-ON Bacau, Complexul Hotelier „Moldova” S.A. Bacau, Primaria municipiului Bacau siu Comitetul de parinti al Colegiului National „Ferdinand I” Bacau. O mentiune speciala pentru toti profesorii de mmatematica si fizica din judetul nostru care au facut parte din comisiile de evaluare. Vom reveni. (St.O.)
Este foarte bine