Cotidianul Observator de Bacau va fi, alaturi de alte publicatii si posturi radio si TV din Bacau, partener media la Târgul Regional pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (IMM-uri). Târgul se va desfasura la Sala de Atletism in perioada 20-23 noiembrie si va avea programul de vizitare cuprins intre orele 10 si 17.30, zilnic. La Târgul Regional pentru IMM-uri vor fi prezente peste cincizeci de firme, organizatii si institutii din Regiunea 1 Nord-Est, judetele Braila, Galati, Vrancea si Buzau care isi vor prezenta ofertele in domeniile: servicii si consiliere pentru IMM-uri, consultanta pentru finantari nerabursabile, produse alimentare, flori, plante, decoratiuni, imbracaminte, mobilier, tâmplarie si amenajari interioare. Co-organizator al Târgului Regional pentru IMM-uri va fi Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii Iasi. In România, dupa trecerea la economia de tip capitalist, sectorul intreprinderilor mici si mijlocii, cunoscut ca sector al IMM-urilor, a cunoscut o dezvoltare continua, ajungând sa detina 97 la suta din numarul total de agenti economici.
Razvan SENDREA