Cunoscutul scriitor Petru Cimpoesu, director executiv al Directiei Judetene Bacau pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National, ne-a informat ca vineri, 21 noiembrie a.c., ora 11.00, la Galeriile „AD-HOC” va avea loc Salonul Artelor, actiune organizata de institutia gazda, in colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog al Judetului Bacau, in cadrul proiectului european „Prin credinta si cultura impotriva drogurilor”. In program, printre altele: vizionarea filmului documentar „Bacaul de altadata”, realizat de Vladimir Lucavetchi si Eugen Grigore, colocviul „Moldovenii romano-catolici in spatiul multiculturalitatii românesti”, sustinut de Dorinel Ichim si Anton Cosa, recital de muzica realizat de solisti ai Liceului de Arta „George Apostu” din Bacau (coordonati de prof. Claudia Vasilache – director adjunct), precum si un microrecital de poezie din creatia autorilor bacauani Gheorghe Chitimus, Ioan Petru Viziteu, Daniel Nicolescu, Tincuta Horonceanu Bernevic, Dumitru Braneanu, Valentina Pagu, Carmen Voisei si Mara Paraschiv. (St.O.)