Dimineaţa de vineri, 21 noiembrie, şi-a dedicat-o bisericii, cu smerenia şi buna credinţă a omului de la sat. Alături de peste 300 de enoriaşi ai Bisericii ortodoxe din Buhoci, Gheorghe Antochi, candidatul PSD A PC pentru Camera Deputaţilor, a petrecut mai bine de o oră ascultând cuvintele sfinte. N-a vrut să iasă în evidenţă nici în acest loc, unul din multele sate în care preşedintele Agricola Internaţional îşi continuă maratonul de 30 de zile, în care şi-a propus să vadă cu ochii săi, să audă, să înţeleagă şi să găsescă puterea interioară pe care numai oamenii de caracter o au, să afle care sunt soluţiile pentru ca oamenii satului românesc să trăiască decent şi liniştit, aşa cum merită. A spus-o cu alte cuvinte, tot vineri, ceva mai târziu, la Filipeşti: “Am închis ochii şi îmi imaginam cum ştiam eu acest teritoriu (al actualului Colegiu 4 electoral, format din oraşul Buhuşi şi comunele: Buhoci, Dămieneşti, Filipeşti, Luizi Călugăra, Măgura, Mărgineni, Negri, Nicolae Bălcescu, Racova, Sarata, Traian şi Tamaşi – n.n.) înainte de 1989, cum l-am găsit acum, în 2008 şi cum ar trebui să arate în viitor… Eu cred că în 2008 oamenii care vin la vot nu vor mai alege chipurile de pe gard, dacă vor să se întâmple şi ceva bun în viaţa lor de zi cu zi. Eu cred că vor găsi înţelepciunea necesară şi vor fi conştienţi că împreună pot fi făcute lucruri în folosul tuturor oamenilor. Pentru că, după ce am umblat prin toate satele celor 12 comune din acest colegiu sunt mai îngrijorat ca niciodată şi foarte conştient că nu există soluţii uşoare pentru a rezolva cele mai multe probleme cu care oamenii se confruntă de multă vreme”. Prin urmare, din vorbele lui Gheorghe Antochi nu se preling lapte şi miere. Candidatul Antochi nu are promisiuni demagogice din postura de viitor deputat. El e doar un om care, născut în urmă cu 66 de ani la Vatra – o vatră a satului românesc din Botoşani, a învăţat doar să muncească, să respecte munca şi, mai ales, să se închine în faţa oamenilor care muncesc. Simplu şi în modul de a se îmbrăca, rezonant şi uneori cutremurător pentru sufletele celor care îl ascultă vorbind, Gheorghe Antochi este înconjurat şi de foarte mulţi oameni care ştiu să respecte aceleaşi valori. Prin urmare, aceştia s-au simţit datori să «trădeze» momentul de intimitate trăit de Gheorghe Antochi la slujba din Buhoci, iar preotul Leonte, la sfârşitul slujbei, l-a prezentat mulţimii de enoriaşi cu simplitatea şi decenţa părintelui satului: „Despre dânsul nu sunt multe de spus. Pentru domnia sa vorbeşte întreaga sa carieră şi activitate profesională. I-aş şi prezentat domniilor voastre, cu drag, şi pe alţi candidaţi, dacă ar fi fost prezenţi în mijlocul nostru”- a precizat părintele Leonte, care le-a spus oamenilor că preşedintele Agricola Internaţional împlineşte chiar în mijlocul lor vârsta de 66 de ani şi o întreagă mulţime de glasuri a i-au urat şi i-au cântat lui Gheorghe Antochi mulţi ani sănătoşi şi fericiţi. „Sunt mult prea emoţionat – a mărturisit Gheorghe Antochi oamenilor, iar mai târziu a mărturisit că a simţit cum cade cerul pe el, ca niciodată n-a mai vorbit într-o biserică. Mă simt extraordinar şi nu cred că pot spune mai multe. Vă mulţumesc din suflet pentru urări!”. A urmat biserica ortodoxă de la Coteni, în mijlocul oamenilor care sărbătoreau «Intrarea Maicii Dimnului in Biserică», iar duminică Gheorghe Antochi a fost în mijlocul enoriaşilor bisericilor catolice din Buhoci şi Bijghir.
Flori proaspete, sănătoase, de la Filipeşti
Casa de Cultură „Radu Beligan” din Filipeşti a fost ultimul popas de sâmbătă a candidatului PSD A PC pentru Camera Deputaţilor, însoţit şi de doamna Elena Mitrea, candidatul Alianţei pentru Senat. Prezentaţi pe scurt oamenilor de către Ioan Apostol, cel care a fost 28 de ani primarul comunei, candidaţii au reluat dialogul despre greutăţile mediului rural. Cu solemnitate şi emoţii mari, Elena Mitrea a mărturisit că tocmai în data de 21 noiembrie se împlinesc 20 de ani de când tatăl ei a trecut într-o lume poate mai liniştită şi mai bună şi-a reafirmat hotărârea ca, în memoria părinţilor săi, să continuie să muncească bucata de pământ moştenită, cu braţele, aşa cum sunt nevoiţi să o facă şi astăzi oamenii trudiţi de la sate, chiar dacă au fost gratulaţi de cei de la putere drept cetăţeni europeni !… „Ţăranii au fost îngenunchiaţi, iar agricultura a regresat tocmai datorită retragerii subvenţiilor” – a arătat Mitrea, care a deschis astfel drumul vorbelor realiste pe care Gheorghe Antochi, preşedintele Agricola Internaţional, le-a adresat filipeştenilor: „Mă bucur că actualul sistem de vot, cel uninominal, dă astăzi ocazia tuturor oamenilor să aleagă oameni, despre care pot afla ce trecut au, ce au realizat şi dacă sunt suficient de realişti şi de competenţi să-i poată reprezenta cu cinste şi onestitate în Parlamentul României. Până acum au fost votaţi indivizi aflaţi pe listele de partid, unii chiar fără să fie măcar băcăuani, care au trecut pe la dumneavoastră eventual în campaniile electorale şi după aceea nu i-a mai văzut nimeni! Acum, parlamentarii vor fi legaţi fiecare de un teritoriu bine delimitat şi vor avea de dat socoteală în faţa dumneavostră”. Gheorghe Antochi le-a explicat oamenilor din Filipeşti că şi-a propus să determine viitoarea guvernare să aloce agricultorilor subvenţii apropiate celor din Uniunea Europeană, adică aproape 350 de euro pentru un hectar, şi nu 47 de euro cât este subvenţia în prezent, şi nici 108 euro cât a promis actualul guvern pentru 2009, cu sprijin de la bugetul de stat: „România a negociat prost, iar eu cred că se pot acorda subvenţiile de care dumneavostră aveţi nevoie pentru ca acest pământ să nu mai rodească în paguba celui care-l munceşte, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori! De asemenea, mai există în judeţ doar 36 de mii de pensionari ai fostelor CAP-uri, iar eu doresc să fie dublate pensiile acestora, ceea ce nu reprezintă un efort financiar prea mare, iar lor li se datorează în cea mai mare măsură lichidarea datoriilor externe pe care le-a avut România înainte de 1990… Privesc cu îngrijorare la copiii aceştia din sală, care se uită la noi şi mă gândesc la faptul că copiii copiilor lor vor fi în stare să achite datoria externă de astăzi a României, care a atins 62 de miliarde de euro! «Foamea dă de-a dreptul!» – spune o vorbă românească şi cred că trebuie să fim într-adevăr îngrijoraţi de criza financiară care a început să doboare cele mai puternice economii ale lumii. După ce am umblat prin toate satele din Colegiul 4 sunt mai îngrijorat ca niciodată, pentru că soluţiile menite să rezolve puzderia şi gravitatea problemelor cu care dumneavostră vă confruntaţi nu sunt uşoare! E nevoie de o guvernare sigură şi stabilă, nu de personaje care dimineaţa se ceartă în birouri, iar seara pe micile ecrane, care călătoresc pe banii noştri cu avioane diferite ca să ajungă la Bruxelles şi să ne facă de râs în faţa europenilor!” Candidatul social-democrat le-a mulţumit oamenilro că l-au ascultat, i-a îndemnat să meargă la vot şi să aleagă pe cine doresc, asigurându-i că el, indiferent de rezultatul alegerilor, îi va respecta la fal de mult ca şi până acum. „Am aici nişte flori proaspete, sănătoase, de la ţară, pentru că cineva împlineşte astăzi 66 de ani – a spus filipeştenilor fostul primar Ioan Apostol. Aceste flori sunt pentru omul care iubeşte pământul şi oamenii pământului, care ştie ce înseamnă greutatea şi necazul: sunt pentru domnul preşedinte Gheorghe Antochi ! Ce cadou mai frumos i-am putea face noi decât să-i oferim aceste flori şi să-l votăm duminica viitoare?!”… Peste 150 de voci au cântat tradiţionalul «La mulţi ani!», umezind ochii viitorului deputat şi înecându-i de emoţie vorbele de mulţumire. Munca pământului în pagubă a fost problema cea mai reclamată de filipeşteni. Domnul Văcaru, profesorul pensionar Gheorghe Munteanu şi alţii au făcut adevărate demonstraţii matematice arătând de ce nu merită muncit pământul: pentru că omul nu scoate nici un leu profit. „Ce facem cu satul românesc?! Îl distrugem? Eu am 77 de ani, dar ce fac oamenii aştia de-aici?!” – a răsunat retorica omului de bun simţ. Răspunsurile le-a dat specialistul în agricultură, Gheorghe Antochi, care a ascultat înainte de plecare, alături de oameni, dulcele vers moldovenesc interpretat cu deosebită măiestrie de cântăreaţa de muzică populară Oltiţa Chiriţă.
Urări de suflet şi mult suflet pentru obiectivele din Mărgineni
Satele Podiş şi Valea Budului din comuna Mărgineni au fost primele incursiuni în mijlocul oamenilor sămbătă, 22 noiembrie. La Podiş peste 130 de oameni s-au înghesuit în două încăperi ale unui magazin sătesc şi au sorbit parcă vorbele viitorului deputat Gheorghe Antochi şi ale viitoarei senatoare Elena Mitrea. Candidatul PSD APC pentru Camera Deputaţilor a primit din nou flori, oferite cu cea mai mare plăcere de primarul Marcelin Şolot şi iarăşi a răsunat din toate piepturile un «La mulţi ani!» care a zguduit sufletul omului Antochi. Primarul Şolot, cu hotărârea, destoinicia şi sinceritatea dezarmantă pe care le-a demonstrat deja consătenilor săi şi s-a adresat fără echivoc şi celor din Podiş, şi celor peste 150 de oameni din Valea Budului: „Vă mulţumesc încă o dată că m-aţi ales în această primăvară. Pe pliantul pe care vi l-am dat atunci v-am scris să nu-l aruncaţi pentru că, după 4 ani de mandat, să bifăm împreună ce am realizat şi ce nu. V-am spus că, dacă n-o să reuşesc să fac 75% din obiectivele pe care mi le-am propus, data viitoare nu voi mai candida. Acum, cu aceşti doi candidaţi din partea PSD şi PC lângă mine, vă spun că voi face peste 80% din ce am promis. V-am spus că ne trebuie bani europeni ca să putem duce la bun sfârşit toate proiectele pentru comuna Mărgineni, care însumează peste 200 de milioane de euro, adică bugetul comunei pe viitorii 20 de ani. Aceşti oameni, Gheorghe Antochi şi Elena Mitrea, ne pot ajuta să facem ce ne-am propus. A nu le da votul pe 30 noiembrie este ca şi cum aţi vota împotriva dumneavostră! Şi nu numai atât. Eu, primarul pe care l-aţi ales, vă spun că aceşti oameni sunt cei mai buni!” – a încheiat Marcelin Şolot, un om care ştie foarte bine ce vrea pentru oamenii care l-au votat şi care l-au aplaudat la scenă deschisă. „Vă mulţumesc că aţi venit aici într-un număr atât de mare – le-a spus Gheorghe Antochi celor prezenţi. Vremea de-afară nu e prielnică pentru deplasări, dar şi eu şi dumneavostră ştim că e bună pentru agricultură, pentru că se adună umiditate în pământ, iar anul acesta a fost secetă. Chiar dacă duminica viitoare nu va fi frumos afară, eu sper să veniţi în număr cât mai mare şi să votaţi şi nu vă ascund faptul că multe voturi în favoarea PSD şi PC va însemna o guvernare stabilă, fără compromisuri politice, de care România are nevoie, mai ales în aceste momente în care o criză economică de proporţii se manifestă în întreaga lume”.
În primăvară, racovenii se apucă de asfaltat
Racova a fost ultima oprire a zilei de sămbătă. În faţa a peste 180 de săteni, primarul Vlad Toader a afirmat foarte hotărât: „Eu le dau votul cu toată inima acestor oameni şi vă rog şi pe dumneavostră să faceţi acest lucru! După 8 ani de administraţie ştiu foarte bine ce este în sufletul racovenilor. Racova este o comună care are un suflet deosebit. Vedeţi ce vreme e afară, iar aici au venit oameni din toate satele! Primăria Racova a primit deja bani, la intervenţia social-democraţilor, deci în primăvară ne apucăm de asfalt! Mai arzător, avem un proiect pentru reţeaua de apă şi canalizare aprobat de 4 ani de zile, dar banii stau pe undeva pe la Guvern, pe-acolo. Eu sunt convins căă domnul preşedinte Gheorghe Antochi şi doamna Elena Mitrea îi vor găsi şi îi vor trimite la Racova!”. La fel de emoţionat ca pe întreg parcursul celor două zile ale sfărţitului de săptămână, cu flori oferite din inimă şi de racoveni, Gheorghe Antochi le-a mărturisit oamenilor că a ales să candideze în Colegiul 4 al judeţului, „acest inel de localităţi din jurul oraşului Bacău, pentru că aici locuiesc peste 600 de salariaţi ai Agricola Internaţional, pe care îi preţuiesc şi îi respect în mod deosebit, dar şi pentru că băcăuan sunt doar noaptea. În timpul lucrului sunt prezent în acest teritoriu. Activitatea mea e legată mult mai mult de oamenii din aceste comunităţi decât de municipiu. Am fost curtat să intru în politică şi în alte perioade, dar până acum am preferat să nu dau curs acestor invitaţii deoarece îmi făcusem un ideal din a salva Agricola Internaţional de ceea ce s-a întâmplat în ultimii 18 ani celor mai multe dintre unităţile mari din economie: au dispărut de pe hartă. De această dată am acceptat să candidez pentru că ceva fundamental s-a schimbat în procedura alegerilor: putem vota oameni care pot privi oamenii în ochi”. Seara a fost încheiată tot în acordurile muzicii populare, solista Oltiţa Chiriţă încingând atmosfera şi sufletele celor din Racova. În sală, o bătrână cu chipul ridat de necazuri şi greutăţi a spus cu voce tremurată câteva cuvinte care i-au încremenit pe cei care au auzit-o: „Zău, maică! Pentru un ceas am uitat de sărăcie, cu oamenii ăştia!”…
A consemnat,
Cristian CĂLIN
Rondelul unui neam ce moare
Motto: ” Mi-e scarba de toti miticii politichiei romanesti de la stanga la dreapta si inapoi!”
In tara lui Base pirat
Cu ban necinstit adunat
Tot hotul se vrea “uni-nominalizat”
In Camera sau in Senat
Sa fure si ce i-a scapat
Ca-i tara lui Base pirat!
In tara lui Base pirat
Meritul-i zero, “pilanu-i” bazat
Nu conteaza cat si ce scoala-i urmat
Examenu-i demult aranjat
Si postul de nuli ocupat
Ca-i tara lui Base pirat!
In tara lui Base pirat
Nimic n-a ramas nefurat
Batjocorit, umilit , devastat
Tot omul se vrea emigrat
Sau macar o vreme plecat
Din tara lui Base pirat!
Si-i greu, tot mai greu sa-i suporti
Sa-i vezi cum pozeaza netoti
In sfinti si viteji patrioti
Cand ei sunt o gasca de hoti
La furat…
In tara lui Base pirat…
Din tara lui Base pirat
Pana si Dumnezeu a emigrat
Credinta-i o vorba, parohia mezat
Justitia-i stramba, politia rahat
Armata decor si mercenariat
In tara lui Base pirat…
In tara lui Base pirat
N-ai cum sa fii educat
Caci scoala e zero barat…
Invatatorul suplinit si-njurat
Neplatit, obosit, abuzat
In tara lui Base pirat…
In tara lui Base pirat
Tot hotu-i de lege aparat
Romanul chinuit, bolnav, nemancat
De-a nascut, s-a tratat sau murit
Pe el si ai lui i-a’ njugat la robit
La bancherii lui Base pirat!
In tara lui Base pirat
Pamantul uscat, poluat
Cu plug tras de vaci e arat
De taran cu sudoare si sange ingrasat
Si-i bolnav, batran si-abuzat
De clica lui Base pirat!
In tara lui Base pirat
De ploua sau ninge esti terminat
De-i cald sau de-i ger nu-i loc de scapat
In jur totu-i iasca sau de frig a crapat
Caci iarna nu-i vara – asa am aflat
De la el, de la Base pirat…
De prapad, in tara lui Base pirat
Mereu tot un altul e vinovat:
Cand e carmaciul, cand capitanul,
Cand ofiterii, cand e racanul
Vina-i pasata, obrazu-i curat,
Gura nu pute, usturoi n-a mancat
Nimeni in tara lui Base pirat…
…………………………………………
Altfel e bineee… o nebunieee…
Din mass media, lumea sa stie
Avem de toate, suntem curati
In NATO si UE suntem bagati
Semnam tratate si angajamente
Dedicati pan’ la capat si fara de fente
“Ai nostri-s ca brazii” sus, sus in Carpati
In tara lui Base: nu sunt pirati!
Preotul nostru Leonte Stefan-Buhoci, a luat-o razna! Asteptam dupa cum a promis ,sa sfinteasca Biserica de vreo 3 ani ,si el se tine de politica! Acum face PROPAGANDA in mod deschis IN BISERICA CANDIDATULUI PSD ANTOCHI,dupa ce la LOCALE,A SUSTINUT-O DIN TOATE PUTERILE PE „AMICA” SA ODOBISTEANU RODICA ! PREOTUL E PENTRU TOTI NU NUMAI PENTRU UNII,IAR BISERICA NU-I LOC DE PROPAGANDA PSD!!! Mai lasa-ne Pr Leonte! sau mergi la PAROHIA PSD!
Decat sa fie ales un traseist,sau un nepriceput mai bine unul ce are macar garantia acordata de un preot.