Copiii autisti din Bacau ar putea beneficia in curând de la stat de servicii specializate de terapie si asistare, asigurate de profesionisti. Constatând ca la noi nu exista o baza de date privind persoanele cu autism si nici servicii sau centre de stat destinate acestei categorii, autoritatile au stabilit recent un pachet de masuri care cuprinde elaborarea unui plan de terapie educationala pentru scoli si gradinite speciale, identificarea posibilitatilor de integrare a copiilor autisti in invatamântul de masa, formarea unor terapeuti special pentru autism, crearea unor centre speciale de asistare.
Potrivit specialistilor, autismul este o tulburare de dezvoltare a creierului uman, care afecteaza, din cauze controversate, interactiunea sociala si comunicarea si produce comportamente repetitive, debutând inaintea vârstei de trei ani. „Statisticile actuale indica existenta unui copil autist la 160 de copii normali, cifra fiind in crestere”, explica Andre Muit, presedintele asociatiei Betania din Bacau (care in 2005 a deschis un centru pentru autism). „In baza noastra de date, la nivel de judet figureaza doar 78 de persoane cu autism”, spune Alina Iftode, purtatorul de cuvânt al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau.
Alin LEANCA