Reprezentantilor firmelor de IT din judetele Bacau si Neamt au manifestat ieri un dezinteres cvasitotal vizavi de unul dintre cele mai importante evenimente dedicate lor. Anual, SolePAD, Agora si eWeek organizeaza intruniri cu reprezentanti de seama ai celor mai mari companii de software si hardware din lume. Agenda SolePAD Bacau a incercat sa raspunda problemelor concrete cu care se confrunta in prezent mediul de afaceri din România, prin prezentarea celor mai performante solutii IT&C si financiare.
Invocând criza economica, vânzatorii de tehnologie informatica, programatorii si toti agentii care lucreaza in acest domeniu au refuzat sa participe, timp de aproximativ trei ore, la o intâlnire care le-ar fi adus numai beneficii. „Marturisesc ca organizez aceasta conferinta de patru ani si niciodata nu am vorbit in fata unei sali atât de goale. Am contactat aproximativ 2.300 de firme si majoritatea raspunsurilor au fost de genul «este criza, nu ne arde noua de conferinte si de prezentari»”, a declarat Romulus Maier, directorul general al Agora Media. In replica, Maier le-a spus celor care, totusi, au onorat invitatia, ca, desi este criza, progresul tehnologiei nu va sta pe loc iar cei care activeaza in acest domeniu nu trebuie sa ramâna in urma cu noile aparitii. „Trebuie sa va spun ca, desi este criza, putem sa ne descurcam chiar si in aceste conditii. Mai ales daca luam in calcul ca bani europeni sunt destui si vor continua sa vina si pe timp de criza”, a mai subliniat Romulus Maier.
Sub 1kg.
Desi in sala de conferinte de la Agricola International au fost maxim 30 de persoane cu tot cu organizatori si reprezentantii presei locale, cei care au venit, din partea marilor corporatii in domeniu, si-au facut datoria si au scos in fata cele mai moderne realizari in domeniu, o tehnologie la care, in urma cu câtiva ani, nimeni nu se putea nici macar gândi. Astfel, Alin Luca, account manager la Dell Romania a sustinut o prezentare intitulata „Oferta Dell pentru IMM-uri, in timpul careia a adus doua elemente de noutate absoluta. Este vorba despre laptopul cu ecran de 12 inch a carui greutate nu depaseste un kilogram (are 997 de grame). De asemenea, Dell vine cu alta inovatie, carcasele laptop-urilor in diferite culori, de la roz si rosu pâna la albastru, pe lânga cele standard (negru si nuante de gri), in functie de preferintele clientilor. Florin Raclariu, market development manager la in cadrul companiei Intel a prezentat „Tehnologii noi – management si performanta”, in timp ce Valentin Mateiasi, local reseller manager, a sustinut prezentarea „Calculatoare Lenovo – siguranta si fiabilitate pentru business-ul tau”. Intel produce in prezent procesoare mobile pentru notebook-uri, procesoare pentru desktop-uri şi pentru servere, acoperind toate gamele de aplicatii şi nivele de performanta. Luna aceasta, Intel a lansat concomitent in intreaga lume, inclusiv in România, Intel Core i7, o noua arhitectura de procesare pentru desktop-uri. In 2004, Lenovo a preluat de la IBM partea de desktop-uri si notebook-uri, in 2007 pe cea de statii grafice, iar in septembrie 2008 tehnologia de servere. Misiunea companiei este in prezent aceea de a produce cele mai fiabile computere si cele mai bune din punct de vedere calitativ. Valentin Mateiasi a trecut in revista principalele imbunatatiri aduse de Lenovo gamei de notebook-uri ThinkPad, dupa preluarea acesteia de la IBM – carcase din aluminiu pentru o rezistenta ridicata, cea mai buna perfomanta wireless, propriile ventilatoare pentru reducerea caldurii si a zgomotului, canale de drenare a lichidelor varsate accidental pe tastatura, cip de securitate si identificare biometrica si facilitati de recuperare care nu necesita pornirea sistemului de operare. Ghidul European CEMEP arata ca 45% din esecurile de sistem sunt generate de problemele de alimentare cu energie, cauzate de variatii ale tensiunii, intreruperi totale ale alimentarii electrice, interferente sau variatii de frecventa. Oana Muscalu, Marketing Manager la Power Systems Rom, a oferit solutii la toate aceste probleme, prin prezentarea produselor profesionale pentru protectia aplicatiilor IT oferite de compania pe care o reprezinta – UPS-uri marca Socomec, grupuri electrogene VISA si CTM, stabilizatoare de tensiune IREM si echipamente de productie proprie. Pentru IMM-uri, Oana Muscalu a recomandat gama de UPS-uri NETYS, disponibile in trei configuratii diferite – NETYS PE, NETYS PL si NETYS PR. Catalin Vacaru, Program Development Manager Provinces in cadrul Fujitsu Siemens Computers, a facut o prezentare generala a companiei pe care o reprezinta in zona Moldovei. Fujitsu Siemens Computers este furnizor de platforme, solutii si servicii pentru infrastructura IT, oferind un portofiu extins de produse – clienti IT si solutii pentru mobilitate, servere si sisteme de stocare, solutii pentru infrastructura IT standardizate, la cheie, acompaniate de o gama completa de servicii, servicii de mentenanta si suport si servicii de integrare.
Observator de Bacau, partener media
Vasile Avadanei, Consilier programe la OTIMMC Bacau, a vorbit in deschiderea sectiunii dedicate finantarilor despre problemele intâmpinate in 2008 de IMM-uri in depunerea de proiecte in cadrul Axei prioritare I – Dezvoltarea unui sistem inovativ de productie – din Programul POS CCE. Pentru sectorul de investitii, la primul Apel din 2008 – Sprijin financiar cu valoarea cuprinsa intre 920.001 si 5.560.000 lei, acordat pentru investitii in IMM-uri, au depuse 723 de proiecte, in timp ce la cel de-al doilea Apel – Sprijin financiar in valoare de pâna la 920.000 lei, au fost depuse 854 de proiecte pâna la 1 octombrie si 909 proiecte pâna la 25 noiembrie. Cele mai mari probleme au fost inregistrate in cazul proiectelor mari, incadrate la primul Apel, unde in faza de examinare ex-ante, de verificare a documentatiei, a fost admis doar unul din cinci proiecte depuse. SolePAD Bacau a fost promovat cu sprijinul partenerilor media Observator de Bacau, Ziarul de Bacau, 1TV Bacau, Ghidulbacaului.ro, Bacaul.ro, Orasultau.ro, Calendarevenimente.ro, wall-street.ro, acasa.ro, ClubAfaceri.ro, PRwave, Comunicatedepresa.ro, PRdirectory si al publicatiilor Agora Media – eWeek, Channel Partner, PC Magazine si Agora News.
Razvan SENDREA