Aderarea Romaniei la Schengen în 2011 este realizabila

schengen1.jpgAnul 2011 este un termen realizabil pentru aderarea României la Schengen, dar totul depinde de modul în care autorităţile române se vor pregăti pentru vizitele de evaluare care vor începe în martie, a declarat pentru NewsIn preşedintele Grupului de lucru Evaluare Schengen, colonelul Philippe Rio. România a prezentat vineri, la Bruxelles, în faţa grupului de lucru Evaluare Schengen răspunsul la chestionarul Schengen, un document complex ce conţine 250 de întrebări vizând toate domeniile acquis-ului Schengen. Acest moment a marcat trecerea la cea de-a doua etapă în procesul de aderare la acest spaţiu. Preşedintele Grupului de lucru Evaluare Schengen (SCH-EVAL) din cadrul Consiliului Uniunii Europene, colonelul francez Philippe Rio, consideră că prezentarea de la Bruxelles a fost un „început bun”, care arată „gradul avansat în care se află România din punct de vedere al pregătirii vizitelor de evaluare”, dar a atras atenţia că „partea grea tocmai urmează”. El s-a referit la vizitele de evaluare pe care experţii ţărilor membre Schengen le vor face începând din martie 2009 pentru a anliza situaţia din teren.
Vineri, la Bruxelles, au fost evaluate cinci state Schengen – ţările Benelux, Germania şi Franţa – şi două ţări candidate – România şi Bulgaria. „Şi statele membre sunt evaluate în mod regulat, dar, bineînţeles, această evaluare este mai puţin strictă decât în cazul ţărilor candidate. România şi Bulgaria au făcut două prezentări de profunzime”, a afirmat Rio. Oficialul francez, care este şi consilier pentru justiţie şi afaceri interne (JAI) în cadrul Reprezentanţei permanente a Franţei pe lângă Uniunea Europeană, apreciază că prezentarea României a fost „consistentă în informaţii şi foarte precisă”. Rio a explicat că o astfel de prezentare, care însoţeşte răspunsurile efective la chestionarul Schengen, este foarte folositoare din perspectiva faptului că ajută celelalte ţări membre să înţeleagă contextul din ţara evaluată. „Întrebările chestionarului sunt foarte precise pentru a oferi o garanţie tuturor statelor membre că statele candidate îndeplinesc condiţile de aderare la spatiul Schengen”, a mai spus oficialul francez. Grupul de evaluare poate pune, potrivit procedurii, întrebări suplimentare părţilor evaluate, în cazul în care mai există nelămuriri după prezentarea răspunsurilor la chestionar. Rio a spus că României i-au mai fost puse două întrebări tehnice, de detaliu, la care s-a răspuns „rapid şi cu uşurinţă”. Dat fiind caracterul confidenţial al lucrărilor din cadrul grupului, Rio nu a putut oferi detalii despre conţinutul întrebărilor şi al discuţiilor comisiei. În acest context, preşedintele Grupului a sfătuit România să contacteze ţările membre care au trecut deja prin procesul de aderare la Schengen – Cehia, Slovacia şi Polonia – şi care pot oferi expertiză şi susţinere. Întrebat dacă obiectivul de a adera la spaţiul Schengen în martie 2011, aşa cum şi-a propus România, este viabil, Rio a spus că acest obiectiv este, în condiţiile actuale, realist.”Să sperăm că România va face toate transformările necesare până în 2011. Aderarea în 2011 mi se pare un termen realizabil. Nu vă pot spune însă dacă se va întâmpla sau nu aşa. Totul depinde de cum pregăteşte România evaluarea şi cum va decurge aceasta în mod concret”, a spus oficialul. Rio a asigurat că celelalte ţări membre Schengen vor susţine procesul de integare al României şi că îşi vor oferi expertiza din acest domeniu. România va fi evaluată timp de doi ani, pe parcursul a şapte vizite, una pentru fiecare domeniu al acquis-ului Schengen: cooperare poliţienească, protecţia datelor personale, vize, frontiere maritime, frontiere aeriene, frontiere terestre şi SIS/SIRENE (Sistemul Informatic Schengen). Philipe Rio a precizat că zonele „sensibile” şi care prezintă un grad mai ridicat de dificultate pentru România sunt frontierele şi vizele. „În cadrul evaluării frontierelor sunt implicaţi cei mai mulţi oameni şi este un domeniu foarte amplu: frontiere terestre, aeriene şi maritime”, a explicat el. Philippe Rio a accentuat că lucrările Grupului al cărui preşedinte este se bazează pe două principii de bază: încredere şi evaluare. „Este un grup de lucru prietenos, dar extrem de serios şi care efectuează o analiză în profunzime”, a conchis colonelul francez Philippe Rio. România şi-a fixat, împreună cu Bulgaria, obiectivul de a adera în 2011 la spaţiul Schengen.

Adauga un comentariu

*