Coalitii de tipul stanga-dreapta conduc mai multe tari europene

coalitii1.jpgVarianta unui guvern între forţele de dreapta şi cele de stânga, aşa cum se prefigurează în România, nu constituie o premieră în Europa. State cu sisteme democratice mature, precum Germania, Austria, Ungaria, Slovacia sau Franţa, sunt conduse de astfel de alianţe. Sunt însă excepţii, forţate de rezultatele alegerilor din ţările respective. Cea mai cunoscută situaţie în care partide cu ideologii total diferite au făcut o coaliţie de guvernare este cea din Germania. Deşi erau adversari cu ştate vechi, după alegerile parlamentare din 2005, creştin-democraţii au decis să intre la guvernare alături de social-democraţi. Creştin-democraţii au obţinut însă la negocieri funcţia de cancelar şi preşedinţia Bundestagului. Şi Ungaria are la putere partide cu doctrine diferite. Ţara vecină este condusă de o alianţă între Partidul Socialist al premierului Ferenc Gyurcsany şi Alianţa Liber-Democrată. Deşi au ideologii diferite, cele două partide au avut cam aceleaşi priorităţi – reforma fiscală, sănătatea, educaţia sau reforma administraţiei publice. De altfel, fără ajutorul liber-democraţilor, premierul Ferenc Gyurcsany nu ar fi obţinut al doilea mandat consecutiv în 2006. Austria are, pentru a doua oară chiar, un guvern de mare coaliţie naţională între stânga şi dreapta. La conducerea ţării se află Partidul Social-Democrat al cancelarului Werner Faymann, dar şi conservatorii. Slovacia este condusă de forţe politice cu ideologii aproape opuse. Vorbim de o alianţă între social-democraţi şi extremiştii de dreapta din două formaţiuni politice – Partidul Naţionalist Slovac şi Mişcarea pentru o Slovacie Democratică. Şi Franţa are la conducere un guvern de uniune naţională. În executivul format de partidul de dreapta al preşedintelui Sarkozy găsim foarte mulţi ministri de stânga. Cel mai cunoscut este Bernard Kouchner, fost ministru în mai multe guverne socialiste

Adauga un comentariu

*