Biblioteca Judeteana „C. Sturdza” isi continua seria manifestarilor din aceasta saptamâna. Dupa manifestarile de luni, 8 decembrie, când, in holul Bibliotecii, au fost sarbatorite Aniversarile lunii decembrie si a fost deschisa la Sectia de Imprumut pentru Adulti expozitia de carte „Obiceiuri si traditii la români”, iata ca astazi, 10 decembrie, de la ora 10.00, la Sectia pentru Copii, Biblioteca Judeteana „C. Sturdza” va realiza un spectacol artistic, in colaborare cu elevi ai scolilor cu clasele I- VIII „Al. I. Cuza” si „Constantin Platon”. Din program: „Sfânta-i seara de Craciun” – sceneta prezentata de elevii Scolii „Al.I.Cuza” (profesori indrumatori, Iulia Istrate, Paunita Hurjui, Ioana Cotrihala), „Ingerul pazitor al Mariei” – versuri si cântece interpretate de elevii Scolii „Al.I.Cuza” (profesor indrumator, Lorelei Mereuta), „Vin colindatorii!” – grupaj de colinde, plugusor, capra, ursul, sorcova, prezentate de elevii Scolii „Constantin Platon” (indrumatori, invatatorii Nela Orândaru, Alexandrina Elisei si Gheorghe Racles, profesoarele Dorica Temneanu, Elisabeta Grasu, Marioara Ionita, Alina Stefanescu si Eugenia Danila). Spectacolul face parte din programul de parteneriat „Traditii si obiceiuri la români”, incheiat intre Biblioteca Judeteana „C. Sturdza”, Scoala cu clasele I- VIII „Constantin Platon” si Scoala cu clasele I- VIII „Al. I. Cuza” *responsabili program, Atena Mariana Zară şi Remus Istrate. Tot astazi, dar de la ora 15.00, Sectia pentru Copii va avea in program prezentarea cartii „Poetica elementelor in lirica lui Lucian Blaga” de Lacramioara Simion, aparuta la Editura Institutului European din Iasi, cu o prefata de Dumitru Irimia. Invitati: conf.univ.dr. Ioan Danila – Facultatea de Litere a Universitatii Bacau si prof. Tatiana Scortanu – Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare”. (St.O.)