Taxa pe poluarea auto a fost triplata luni, odata cu publicarea in Monitorul Oficial a ordonantei Guvernului privind modificarea taxei, iar toate persoanele care o achita de marti incoace, platesc dupa noul sistem de calcul.
Mai intâi trebuie precizat un lucru, Guvernul mort Tariceanu 2 a provocat in ultimele clipe ale vietii, un adevarat haos in România. In numarul de ieri al cotidianului nostru am prezentat situatia existenta in tara, nemultumirile oamenilor vizavi de aplicarea acestei ordonante incepând cu 8 decembrie, desi Calin Popescu Tariceanu, pe atunci prim ministru al României, anuntase pe media ca aceasta va intra in vigoare pe 15 decembrie! Ministrul Mediului, Attila Korodi, a refuzat sa semneze ordonanta, motivând ca Executivul nu s-a consultat cu Comisia Europeana. „Sunt nemultumit de faptul ca nu a existat o analiza serioasa inainte ca aceasta masura sa fie luata. Nu au existat nici consultarile obisnuite cu cei de la Comisia Europeana, nici obisnuita analiza pe care o faceam de obicei atunci când vorbeam despre vreo modificare a taxei auto”, a declarat Korodi pentru Mediafax. Ce sa intelegem din aceasta declaratie? Ca Tariceanu s-a dat iar in petic si a bagat România in gura Uniuniii Europene.
Cum am ajuns de râsul lumii
Ordonanta de urgenta pentru stabilirea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule are un articol II de râsul curcii. „Autovehiculele a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 cmc si care se inmatriculeaza pentru prima data in România sau alte state membre ale Uniunii Europene incepând cu data de 15 decembrie 2008 se excepteaza de la obligatia de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilita potrivit prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008”. Marti dimineata, se spunea ca ordonanta a fost publicata gresit si ca se va da o erata, dar ulterior s-a renuntat, pentru ca Tariceanu si minstrii sai liberali murisera…de ciuda ca si-au luat adio de la Guvernare. A fost bagata la inaintare Camelia Spataru, purtatoarea de cuvânt a Guvernului expirat. „Prevederea privind suspendarea taxei auto pentru vehiculele cu o capacitate cilindrica de pâna la 2.000 cmc, inmatriculate incepând cu 15 decembrie 2008 pe teritoriul Uniunii Europene, se aplica in cazul autovehiculelor cu norma de poluare Euro 4, afirma purtatorul de cuvânt al Guvernului. Articolul al 2-lea al ordonantei se refera la autovehiculele care vor fi inmatriculate, incepând cu data de 15 decembrie 2008, pe teritoriul Uniunii Europene, ceea ce se traduce prin autovehicule cu norma de poluare Euro 4”, a declarat, marti seara, Camelia Spataru. A naibii limba româna!
Precizari confuze, sau ramâne cum am stabilit!
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a venit cu precizari privind data de la care se aplica noua taxa auto, dupa ce in mai multe zone din tara au avut loc proteste ale celor care vroiau sa-si inmatriculeze masinile aduse din strainatate. ANAF a precizat ca taxa ar urma sa intre in vigoare de la 15 decembrie. In document se face referire la Legea 24 din 2000 privind normele de tehnica legislativa, care prevede ca ordonantele de urgenta intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial, daca in cuprinsul lor nu este prevazutaa o data ulterioara. Ordonanta de urgenta publicata luni prevede, insa, la art. 2, data de 15 decembrie!
Acest termen se refera insa numai la suspendarea de la plata taxei de poluare pentru 12 luni a masinilor care au o capacitate cilindrica mai mica de 2000 de cm cubi si care se inmatriculeaza pentru prima data. In ceea ce priveste triplarea taxei pentru masinile vechi, sunt publicate numai anexele care le inlocuiesc pe cele din ordonanta precedenta.
Decizia i-a luat pe surprindere pe soferi, care au protestat in mai multe orase din tara fata de majorarea taxei pe poluare.
Problema majora este ca ordonanta de urgenta intrata in vigoare pe 8 decembrie prevede la Art. I triplarea taxei pentru toate masinile, dar eliminarea taxei pentru masinile noi intra in vigoare abia la 15 decembrie (Art. II). Aceasta inseamna ca, in intervalul 8-15 decembrie, cei care vor sa-si inmatriculeze masini noi vor plati taxa tripla! In ordonanta nu este mentionata data de la care taxa va fi triplata. Asadar, dupa cum i-a fost si guvernarea, Tariceanu si cabinetul sau, au semnat cu mâna mortului, o ordonanta plina de confuzii!
Dan MINDIRIGIU