In cursul zilei de ieri, agentii zonali din cadrul Politiei Primariei aflati in timpul serviciului de patrulare in zona Pietei Nord au fost sesizati de catre un tânar si de mama acestuia ca o persoana de etnie rroma le-a furat in jurul orei 7.45 telefonul mobil. Din declaratiile partii vatamate a rezultat ca Decebal Iorga, in vârsta de 30 de ani din Bacau, l-a oprit pe strada pe Adrian P., de 18 ani, care se indrepta spre scoala sub pretext de a-i cere o tigara. Acesta a scos tigara ceruta, moment in care Decebal l-a intrebat daca nu are bani sau alte lucruri de valoare. „Deoarece tânarul nu a avut ce sa-i ofere, individul i-a bagat mâna in buzunar, de unde i-a luat telefonul mobil. In jurul prânzului, tânarul si mama acestuia s-au adresat politistilor locali, sustinând faptul ca persoana in cauza se afla in zona Pietei Nord. Actionând cu promptitudine, politistii locali au reusit sa-l prinda pe cel incriminat, fara ca acesta sa opuna rezistenta deoarece se afla sub influenta bauturilor alcoolice”, ne-a informat Florin Podoleanu, purtatorul de cuvânt al Politiei Primariei Bacau. Condus la sediul acestei institutii, cetateanul de etnie roma a fost predat lucratorilor Biroului de Investigatii Criminale pentru definitivarea cercetarilor sub aspectul savârsirii infractiunii de tâlharie. (R.S.)