Holurile Liceului de Arta „George Apostu” din Bacau s-au dovedit ieri neincapatoare pentru multitudinea de masti realizate de elevi in cadrul editiei de anul acesta a concursului si expozitiei „Masti”. Aflat la cea de-a patra editie, concursul este realizat, incepând din anul 2005, in fiecare an in cadrul Proiectului de Educatie Vizuala. Parteneri sunt Liceul de Arta „George Apostu” si Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” Bacau. La acest concurs au fost invitati sa participe si elevi de la alte scoli si licee din municipiul Bacau. Programul „Masti” isi propune dezvoltarea cunostintelor de limbaj plastic prin filiera traditiilor pupulare românesti si are in vedere dezvoltarea anumitor aptitudini de folosire a expresivitatii in redarea hazliu-groteasca a chipului uman sau animal in mastile folosite la diverse traditii cu ocazia sarbatorilor de iarna. „Prin specificul sau, programul «Masti» are un caracter formativ urmarind dezvoltarea priceperilor si deprinderilor practice prin folosirea informatiilor furnizate de traditia milenara a poporului român”, ne-a informat Daniela Birzu, directorul Liceului de Arta din Bacau. Expozitia „Masti” este organizata in incinta acestei institutii de invatamânt in perioada 15 decembrie 2008 – 9 ianuarie 2009, proiectul fiind coordonat de catre Gheorghe Zarnescu.
La expozitia de anul acesta au fost inscrise in concurs aproximativ 150 de masti, fiecare dintre acestea fiind premiata, simbolic, cu câte o diploma. Comisia de jurizare (Ioan Lazureanu, Gheorghe Zarnescu, Ionela Lazureanu, Ioan Burlacu, Luminita Radu) au urmarit, in primul rând, ca autorii lucrarilor sa dea dovada de creativitate, ingeniozitate, creatiile sa induca o stare de bine, sa fie originale. Totodata, in procesul departajarii lucrarilor, s-a urmarit si diversitatea in tehnica utilizarii materialelor folosite. Din totalul mastilor inscrise in concurs, aproximativ 140 au apartinut elevilor de la Liceul de Arta „George Apostu”, clasele V-XII, CN „Gh. Vranceanu”, Scoala nr. 15 si Scoala „Constantin Platon” participând cu un numar mult mai mic de exponate. „In final, toti elevii care au venit sa-si ridice diplomele si-au manifestat multumirea sufleteasca vizavi de faptul ca au participat la acest concurs si meritele le-au fost recunoscute. Speram ca, la editiile viitoare, sa gasim si un sponsor, pentru a premia asa cum se cuvine cele mai reusite lucrari”, a mai spus Daniela Birzu.
Razvan SENDREA