Draga Stolo…

Vreau sa-ti spun ca de data asta m-ai facut de rahat…
Daca prima oara a mers, hai, si românii au inghitit galusca cu candidatura ta la Presedintia României, atunci când te-am dat bolnav, ajutat si de look-ul tau vinetiu si depresiv-pesimist, ca sa nu zic acru, cred ca ti-aduci aminte de acum patru ani…, de data asta m-ai bagat in buda definitiv si românii n-or sa ma ierte la anul, la prezidentiale. Desi unii s-au cam prins de aranjamentul de atunci, dintre noi, ca sa facem rocada si eu sa devin Presedinte, stratagema noastra i-a pacalit pe românii gura-casca, aia de inghit tot ce le dai pe nemestecate. Pe-atunci, recunoscut calator prin toate partidele, mai aveai tinere de minte si-ti dadeai seama in ce partid te afli, adica intr-al nostru caci, vorba lui Caragiale, partidul sunt eu, coana Lenuta si cu neamurile…
Scena aceea care i-a emotionat pe români, când am plâns in direct la televizor de mi se rupea carnea pe mine de durere, i-a determinat pe sensibilii mei concetateni sa ma aleaga… Parca te-aud cum imi sopteai la ureche: Tine-o asa, Traiane, esti un mare actor! Dar asta a ramas intre noi, se-ntelege; sa nu crezi ca nu te admiram, desi iti plângeam de mila pe umarul tau, cu sughituri, acolo, pe sticla, si-ti spuneam ca sa induiosez tara, draga Stolo, draga Stolo… Aveam secretul nostru, secret relevat mai târziu de nenorocita asta de presa care-si baga nasul unde nu-i fierbe oala; la prima ocazie, iti jurasem, ca intre doi indragostiti, sa te numesc Prim Ministru…
Nu pot sa nu recunosc sincer ca intotdeauna m-am folosit de alte persoane ca sa-mi indeplinesc planurile, caci ambitiile mele sunt mari; am vrut Presedinte – si am ajuns! Pentru mine nu conteaza mijloacele, scopul e totul, chiar daca unii si altii mârâie si vocifereaza – Machiavelli este, pe lânga mine, un dulce copil. Ai mers pe mâna mea, insa, cum PD-ul era un partid mic, am conceput Alianta DA si, dupa stii, l-am numit pe Tariceanu capul guvernului spre a-l folosi ca pe un tap ispasitor de toate relele; lovindu-l continuu si dicreditându-l in fata românilor, stii ca ma pricep la asta ca nimeni altul, am ridicat PD-ul, impreuna cu evadatii de la liberali, la inaltimi ametitoare. In tot acest timp, ai asteptat rabdator sa-ti vina rândul, dragul meu Stolo, asa cum iti promisesem; un lup de mare uns cu toate alifiile si tertipurile furtunilor politice se tine de cuvânt când miza este insasi carierea sa de Presedinte! Stiu ca esti labil, draga Stolo, dar având unul ca mine in spate, ai fi putut reusi; cunosteai asta asa cum acceptasesi rolul de marioneta de la capatul sforilor mele atunci, in prima etapa a ascensiunii noastre comune. Atunci când am mers la cacialma; când am plâns in direct, conform scenariului pus la cale de amândoi; stiam ca românii cred in lacrimi, ca românii cad prada usoara emotiilor; pe mine adrenalina lor m-a facut seful statului, nu ratiunea care ar trebui sa preceada votrul pus in urna. Le-am speculat slabiciunea si am invins. Si tocmai când sa incerc si a doua oara, cu tine, dragul meu Stolo, ca Prim Ministru, cu albastrul infelxibil al ochilor tai de finantist necesar in vremuri de criza, – m-ai lasat de caruta; ba, as spune ca m-ai facut de rahat! Sa te fi razbunat pe protectorul tau? Sa nu mai fi suportat postura de servitor asumata cândva de dragul Presedintelui tau? Sa consider gestul ca pe un semn de razvratire? Nu sunt obisnuit cu astfel de comportamente si subordonari intr-un partid in care m-am stiut singurul comandant! Ti-ai permis sa ma infrunti, sa-mi platesti politele? Au, nu cumva, vrei sa-mi sugerezi ca mai sunt si altii ca tine care comploteaza pe ascuns impotriva-mi si, foarte curând, iti vor urma exemplul de nesupunere?
Au, Boc, piticul, caruia voi ii spuneti bufonul regelui, nu-si va ridica poalele-n cap si, ca sef al guvernului, va uita sa-mi lustruiasca pantofii crezând ca s-ar putea conduce si singur?
Draga Stolo? Eroare! Acum ai devenit groparul meu! Adio, Stolo…
„Adio, România, as spune eu!”
Ovidiu GENARU