Ieri dimineata, la Penitenciarul de maxima siguranta Bacau, circa 40 de tineri detinuti, elevi ai Scolii speciale nr.12, au oferit cadrelor didactice si invitatilor un spectacol de datini si obiceiuri de Craciun si Anul Nou. Spectacolul a surprins prin calitate si implicare emotionala, meritele reusitei revenind in egala masura interpretilor si cadrelor didactice care au coordonat repetitiile si spectacolul in ansamblul lui. Directorul scolii, profesorul Mircea Munteanu, ne-a spus ca toate cadrele didactice s-au implicat, de la invatatori pâna la profesori, merite deosebite revenind profesorilor Constatin Gavriliu, Paula Patrichi si Elena Melescanu. Reconstituirea Nasterii Mântuitorului, de la Bethleem, poeziile religioase (foarte bine alese si recitate cu daruire si talent), melodiile interpretate, jocul ursului – foarte reusita recuzita improvizata de detinuti -, suita de colinde traditionale românesti si de colinde celebre din alte parti ale Lumii au fost aplaudate de cadrele didactice si de invitati, printre care s-au aflat Claudiu Florinel Margasoiu – directorul Penitenciarului si Geanina Stefan – director adjunct. O surpriza deosebit de placuta a oferit-o profesorul Constantin Gavriliu, care, dupa ce i-a acompaniat permanent, cu acordeonul, pe interpreti (alaturi de doi detinuti, care i-au tinut isonul cu orga electronica si cu o chiatara), a devenit el insusi solist, interpretând cu virtuozitate la acordeon o suita de vechi tangouri românesti, o hora si o sârba. Spectacolul s-a incheiat cu traditionala melodie „Multi ani traiasca”, dupa care interpretii au primit câte un pachet cu dulciuri, fructe si colacei, oferite de Lions Club „Sfântul Gheorghe” Bacau. Oaspetii au vizitat apoi laboratorul de informatica al scolii (16 calculatoare, in sistem) si laboratorul de gastronomie. (St.O.)