Volei feminin, Cupa CEV / Stiinta Bacau – Asystel Novara 0:3 (-18, -11, -24)

Se stia ca Stiinta va avea un meci greu cu Asystel, dar nimeni nu si-a inchipuit cât de dificil putea fi. Au fost multe momente ale partidei când Stiinta a jucat bine, dar Novara a evoluat mai mult decât bine, a jucat perfect. Greselile sextetului oaspete pot fi numarate pe degete, adunate in toate cele trei seturi. Pur si simplu valoarea lui Asystel a fost prea mare pentru Stiinta. De aceea nu ne incearca niciun regret fata de infrângerea si eliminarea echipei antrenata de Florin Grapa si Melu Manta. Studentele nu puteau sa cada de pe un cal mai frumos. E drept, speram la setul de onoare, când dupa vârtejul din actul al doilea Stiinta parca se trezise, iar Novara parea obosita. Insa din nou nemaipomenita precizie a combinatiilor italiene, blocajul greu de strapuns si linia a doua extrem de mobila si tehnica a lui Asystel au facut diferenta. E bine macar sa vedem cum arata o echipa de linia intâi in lume. Stiinta are calitate, iar publicul bacauan vrea performanta. Dar, mai intâi, voleibalistele si publicul trebuie sa simta pe propria lor piele despre ce este vorba. Cum s-ar spune intr-o concluzie mult folosita in sport, „a fost un meci util, o infrângere din care avem de invatat”.
Stiinta mai disputa azi un meci in campionat, contra Rapidului, la Bucuresti. Cel putin, este bine ca formatia va incheia anul cu o victorie.

Adauga un comentariu

*