Nemţii nu au preluat EON-ul!

Nu ştiu de ce naţie sunt cei ce au preluat regiile de stat distribuitoare de gaz si electricitate şi le conduc sub marca EON, dar germani nu-s sigur! Germanii adevăraţi au printre calităţile recunoscute în toată lumea, corectitudinea dusă până la extrem şi o precizie de chirurg, faţă de orice acţiune pe care o intreprind. Nu e cazul în ţara noastră! Un german nu ar permite niciodată ca în compania pe care o conduce, imediat după data de 15 a lunii când toată lumea se buluceşte la caserii, să se încaseze la doar două ghişee şi acolo de funcţionare expirate care se mişcă cu o viteză de Trabant şi nu de AUDI sau BMW, ca să păstrăm registrul auto al patronilor. În ceea ce priveşte problemele grave legate de furnizarea de energie electrică nu cred ca aş mai putea spune nicio noutate. Populaţiei deja i s-a făcut lehamite să protesteze faţă de întreruperile curentului în casă sau pe strada unde locuieşte, s-a abţinut de la comentarii şi a votat pe întuneric sau a înghiţit în sec şi şi-a reparat electrocasnicele distruse de şocurile de tensiune. Nici măcar tipărirea şi distribuirea facturilor nu reuşeşte să ţină pasul cu o minimă corectitudine sau măcar cu o anumită decenţă faţă de cei ce le burduşesc buzunarele, plicurile ajungând în cutiile poştale după ultima zi de plată. EON-ul pare că vrea să ne aducă în perioada comunistă când răbdam dese întreruperi de energie electrică, cu „mica” diferenţă că atunci aceasta era voită şi nu determinată de o rea-intenţie combinată cu o zgârcenie de scoţian în investirea unei mici părţi din profit pentru retehnologizare, astfel încât reţelele să funcţioneze totuşi măcar la fel de bine ca înainte de privatizare. Stai şi te întrebi dacă nu cumva această preluare nu e de fapt o prelungire sau o anexă a contractului de „privatizare” în favoarea nemţilor a rafinariilor de la Ploieşti, de acum mai mulţi ani. După cum merge acum EON-ul, şi interesul pe care şi-l dă patronatul pentru asigurarea unor servicii de calitate, ar părea că neamţul ce îl conduce are tată scoţian, mama albaneză, iar bunicul său a luptat împotriva românilor din postura de ofiţer SS. (Olimpia FILIP)

Comentarii

  1. 🙂 un articol adevarat. pacat ca sunt putini cei care fac asa ceva. dar azi unu maine unu, poate asa vom incepe sa fim auziti. adevarat si trist in acelasi timp acest articol. oare cat o sa-si mai bata altii joc de noi?!

Adauga un comentariu

*