Despre Sarbatorile de iarna (3)

Colacii de Craciun sunt, la origine, alimente sacre preparate din aluat dospit, framântat de femeile „curate”, mâncati la mesele si ospetele rituale, daruiti colindatorilor si, prin pomana, spiritelor mortilor; pot avea forma de potcoava si stea inchipuind soarele, luna si stelele de pe cer, de papusa si cifra 8, de cerc umplut la mijloc, de diferite animale si pasari sacre etc. Colacii de Craciun reprezinta sacrificiul spiritului grâului, jertfa divinitatii care moare si renaste impreuna cu timpul… Prepararea colacilor constituie unul dintre cele mai stabile si mai respectate obiceiuri românesti izvorâte de protoistorie. Colacul Mare, ce impodobeste masa de Craciun, ornament cu motive astrale, fitomorfe si zoomorfe este cel ma important.
De pe masa Craciunului nu pot lipsi Scutecele Domnului, adica turtele din foi subtiri de aluat, coapte pe plita, stropite cu apa indulcita, aromata cu esenta de trandafiri si presarate cu miez de nuca rasa ori julfa.
Un act de divinatie era Calendarul de Pita, prin care batrânii incercau sa afle in Ajunul Craciunului, seara, dupa anumite semne, cum va fi recolta anului viitor. Se ungea lama unui cutit cu zeama de ceapa si se infingea intr-o pâine; in functie de gradul de oxidare a cutitului se aprecia rodul: daca lama devenea rosie, anul va fi bogat in grâu; daca era vânata avea sa fie belsug de fân, iar daca era albastra-verzuie se anunta belsug de porumb… Astazi cutitele, din otel inoxidabil, ar fi inutilizabile… Noaptea Anului Nou este una magica, supusa ritualurilor ce insotesc intotdeauna trecerea dintr-un spatiu temporal intr-altul, noapte unica prin ceremonial si stare emotionala, captatore de energii cosmice, de intuitii si previziuni de bun augur, legate de sanatatea noastra in primul rând si, fireste, apoi, de bogatia recoltelor, adica a pâinii simbolice.
Desi in copilarie am mers si eu cu plugusorul, nu mi-am pus intrebarea de ce textul pe care-l rosteam intr-un fel de transa la fereastra gospodarilor, vorbea despre arat si semanat in plina iarna. Atmosfera primavaratica, la care textele plugusoarelor fac atâtea referiri, devine explicabila gratie inadvertentelor de ordin temporal: textul conceput initial ca sa marcheze inceputul renasterii naturii, adica in luna martie, in protoistoire, prin mutarea ulterioara a Anului Nou la 1 ianuarie este rostit in plina iarna. Indemnurile la arat si semanat prezente in plugusor iarna, nu constituie vreun capriciu al autorului anonim, ci doar o mutatie in calendarul datinilor de la un anotimp la altul. Unii etnografi considera textele acestui tip de urare ca fiind un fel de „tablite de lut” ale românilor, transmise insa pe cale orala urmasilor, cu intreaga lor bogatie nealterata de reguli agronomice si semnificatii etice, comportamentale si religioase. In „Povestiri de vânatoare” Sadoveanu califica metaforic plugusorul ca fiind „oratia bobului de grâu”; fericita exprimare! Cu timpul insa, in textul rostit ca urare de Anul Nou au aparut intruziuni specifice diverselor indeletniciri ne-agrare, alte altor profesii, ca simple creatii personale prin care se transmite un alt tip de mesaj adresat unei anumite gazde, cu tenta umoristica – hazlie, ca o tentativa involuntara a demitizarii proprie unei noi sensibilitati ne-religioase, caracteristica ultimului secol.
Semanatul din dimineata Anului Nou este si el tot un colind cu caracter agrar; aruncarea boabelor de grâu in casa gazdei celebreaza si invoca sanatatea si belsugul; obiceiul este protocrestin.
La sfârsitul Sarbatorilor de iarna este Boboteaza, pe 6 ianuarie; se spune ca masa pusa de Craciun se ridica abia de Boboteaza.
Bucurati-va de sarbatori, oameni buni, amintindu-va, ca români, de semnificatia lor, pentru ca trairile dumneavoastra sa aiba temei mai profund.

Ovidiu GENARU