Sania deschide drumul

Progresul handbalului masculin românesc in ultimii ani ar putea fi confirmat in scurta vreme de un transfer de senzatie: Alin Sania, de la Steaua, sa joace incepând din ianuarie la una dintre cele mai bune echipe din lume, Portland San Antonio. Stelistul a impresionat in dubla pe care campioana României a disputat-o impotriva formatiei iberice, in grupele Champions League. Transferul lui Sania va fi usurat si de marea criza financiara care afecteaza clubul Steaua MFA. Jucatorilor de baza ai formatiei li s-a dat indicatia sa-si caute alte echipe, deoarece clubul nu le poate achita salariile. Foarte probabil, Steaua va evolua pâna la finalul campionatului in regim de avarie. Este insa posibil sa scape de retrogradare, deoarece a acumulat pâna acum destule puncte pentru a nu fi ajunsa de CS H&V Pitesti si CSM D&C Oradea. Anuntatul transfer al lui Sania are meritul ca poate fi un prim imbold pentru marile cluburi de a achizitiona jucatori din România, ceea ce ar fi bine si pentru cluburile noastre, cât si pentru echipa nationala, ba chiar si pentru juniori, care ar gasi in visul german sau spaniol o tinta in viata.

Adauga un comentariu

*