Ministerul Educaţiei nu controlează activitatea universităţilor care au studenţi străini

Corpul de Control al Ministerului Educaţiei a ajuns la concluzia că nu există evidenţe ale studenţilor străini şi nici metode pentru controlarea activităţii instituţiilor de învăţământ superior din România care au astfel de studenţi, după ancheta realizată în facultăţile de medicină şi stomatologie. „După ce am verificat mii de pagini de birocraţie din 12 universităţi de medicină şi stomatologie din ţară am descoperit o serie de nereguli legate de modul în care sunt înscrişi la cursuri studenţii străini, cum sunt puse notele şi, mai ales, am descoperit că ministerul nu controlează în niciun fel aceste chestiuni”, a declarat şeful Corpului de Control, Gabriel Ispas. O primă problemă semnalată de Corpul de Control a fost că nu există proceduri pentru acordarea scrisorii de acceptare la studii a studenţilor străini, scrisoare care trebuie acordată de minister. De asemenea, nu există nicio bază cu datele solicitanţilor de studii în România şi nici un sistem de centralizare a notelor. Ministerul a lăsat în sarcina universităţilor şi verificarea aptitudinilor de limbă, şi verificarea certificatelor de studii obţinute anterior. Ministerul nu verifică nici condiţiile în care unii studenţi străini se mută de la o facultate la alta. Astfel, potrivit inspectorilor Corpului de Control, au fost găsiţi studenţi exmatriculaţi de la o facultate şi înmatriculaţi la alta într-un an superior. Printre neregulile sesizate de Corpul de Control se numără note trecute fără semnătură în cataloage, dosare incomplete, lipsa scrisorilor de acceptare la studii, echivalări incoerente de studii şi înmatriculări direct în ani terminali. Cele mai multe nereguli de acest fel au fost găsite la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad, Universitatea din Oradea, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi şi Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti. Dintre ilegalităţile descoperite la aceste universităţi se numără şi cea că aceeaşi persoană ocupă funcţii de conducere în mai multe instituţii, cum este cazul lui Mircea Ifrim, în prezent prodecan şi la „Titu Maiorescu” şi la „Vasile Goldiş”. Ancheta ministerului a fost declanşată, la începutul lunii mai, în urma unor sesizări primite de la autorităţile italiene. Suspiciunile sunt legate de faptul că mai mulţi italieni au obţinut diplomele de licenţă într-o perioadă în care profesau în Peninsulă, ca tehnicieni dentari, astfel că nu puteau fi în acelaşi timp şi în România, la studii

Adauga un comentariu

*