Proiect eligibil elaborat de CJ: Strategia de dezvoltare a judetului, finantata din fonduri europene

Documentul, care a stârnit aprinse controverse in timpul campaniilor electorale din 2008, va fi realizat din fonduri europene. Anuntul a fost facut ieri de presedintele CJ, Dragos Benea, in cadrul unei conferinte de presa. Acesta a spus ca valoarea proiectului se ridica la aproximativ 400 de mii de euro.

Judetul Bacau va dispune, cât de curând, de o strategie de dezvoltare. Documentul va fi finantat din bani europeni, in baza unui proiect realizat de Consiliul Judetean si declarat eligibil de Autoritatea de Management a Programului Operational Regional (POR). Anuntul a fost facut ieri, in cadrul unei conferinte de presa, de seful CJ, Dragos Benea. Acesta a spus ca valoarea totala a proiectului se invârte in jurul sumei de 400 de mii de euro, iar contractul de finantare a strategiei urmeaza sa fie semnat peste doua saptamâni. „Este cea mai mare suma atrasa de o institutie administrativa pentru elaborarea unei strategii. La Constanta au reusit sa obtina doar 2 miliarde, Ministerul de Interne la fel. Noi am facut un proiect care a fost declarat eligibil si care valoreaza 15 miliarde”, a spus Benea. El a adaugat ca in baza viitoarei strategii, institutiile administrative din judet vor actiona unitar, in viitor. „Strategia va fi construita in functie de pârghiile de care dispune in acest moment CJ, Prefectura, dar si consiliile locale din judet. Nu ne dorim o strategie care sa fie rupta de realitatile legislatiei in vigoare. Vrem un document in baza caruia sa se lucreze mult timp de acum incolo”, a afirmat el.

Ar putea fi intocmita in 6 luni

Seful judetului a explicat ca in durata de realizare a strategiei urmeaza sa fie stabilita prin caietul de sarcini. Potrivit declaratiilor lui Benea, documentul ar putea fi elaborat in termen de cel putin sase luni. „Vom intocmi un caiet de sarcini pretentios pentru ca lucrarea sa fie facuta de o firma specializata in asemenea proiecte. Durata de realizare a proiectului va fi stabilita prin caiet, dar cred ca o lucrare de acest gen ar dura macar sase luni de zile”, a confirmat el. Presedintele CJ Bacau a precizat ca la intocmirea strategiei vor fi luate in calcul mai multe tipuri de informatii, dar ca cifrele prezentate de Directia Statistica nu pot oferi, singure, o imagine de ansamblu privitoare la potentialul de dezvoltare a judetului. „Nu cred ca numai cifrele sunt oglinda realitatilor din judet. Doar datele statistice nu ofera o imagine de ansamblu corecta”, a conchis Benea.
Lucian BOGDANEL

Comentarii

  1. Sa se plombeze in acesta primavara drumul asfaltic Podul Turcului Barlad dar si cel Podul Turcului Adjudul Vechi ca ne stricam masinile si bani sunt ca platim in fiecare an taxe si impozite tot in fiecare an sa se repare ca suntem si noi cetateni UE.

  2. IORDACHE a zis:

    Care sunt in mod concret obiectivele care se vor realiza in cadrul acestui proiect?

  3. ” firma specializata in asemenea proiecte” se gaseste, de regula, in orasele mari, iar acestea sunt de multe ori depasite de mentalitatea reala. In plus, aceasta firma, in cazul in care este din alt judet, va face ca din potul de 400 de mii de euro ai judetului sa mai ramana in Bacau doar banii de spaga din buzunarele celor care hotarasc castigatorul licitatiei.
    Am convingerea ca in judet exista cei 10-20 de oameni cu viziune, capabili sa elaboreze o astfel de strategie. „In functie de pârghiile de care dispune in acest moment CJ,…” cred ca ar fi mai util sa caute acei oameni si sa sprijine infiintarea acelei firme.
    S-ar schimba raportul dintre banii care raman si cei care pleaca din judet. Spaga clasica s-ar tranforma in cheltuieli de protocol pentru organizarea de brainstorming-uri si headhunting-uri.
    Vine campania pentru europarlamentare, toti politicienii sunt pe teren. Fiecare cetatean al judetului va fi luat la intrebari. De ce sa nu li se puna doua intrebari suplimentare de genul „ce crezi ca ar trebui sa faca mai-marii judetului pentru ca tu sa o duci mult mai bine peste 10-20 de ani?” si „daca mai-marii judetului ti-ar cere sprijinul, cum crezi ca ai putea tu sa ii ajuti sa realizeze ceea ce ai mentionat la prima intrebare?” Sunt ferm convins ca la prima intrebare s-ar formula raspunsuri care, grupate pe categorii, ar schita obiective generale cat pentru 10-20 de strategii. Mai greu va fi cu a doua intrebare, care cred ca ar schita obiective specifice doar pentru 1-2 strategii. Daca s-ar prelucra aceste raspunsuri atunci ar iesi cu adevarat o strategie de dezvoltare DURABILA, PENTRU JUDET, si fiecare cetatean al judetului ar avea satisfactia morala ca a contribuit cu ceva, ca s-a tinut cont si de parea lui.

Adauga un comentariu

*