Ieri, putin dupa ora 11.00, Sala de Lectura Periodice a Bibliotecii Judetene „C. Sturdza” a gazduit manifestarea intitulata „Credinta, unitate, românism”, realizata de institutia gazda in parteneriat cu Filiala Bacau a Societatii de Stiinte Filologice din România. Maria Duculet, Radu Ciobanu si Mihai Ciumasu au realizat o expozitie ocazionata de implinirea, la 15 august, a 295 de ani de la martiriul Brâncovenilor si trei panouri consacrate Unirii din 1859, unul dedicat personalitatii lui Vasile Alecsandri si celelalte doua dedicate politicienilor si scriitorilor din neamul Budenilor bacauani, familie cu numeroase personalitati politice si literare. Exponatele provin, in cea mai mare parte, din colectia profesorului emerit Marin Cosmescu, membru de onoare al Societatii de Stiinte Filologice din România. Si nu intâmplator, ci pentru ca in centrul manifestarii s-a aflat chiar profesorul emerit Marin Cosmescu, care, la cei aproape 93 de ani ai sai (pe care-i va implini in luna octombrie), a dovedit aceeasi memorie deosebita si acelasi talent de povestitor greu de oprit. De altfel, conf.univ.dr. Ioan Danila, presedintele Filialei Bacau a Societatii de Stiinte Filologice din România, a facut doar o succinta prezentare a invitatului de onoare, primul profesor emerit din Bacau si cetatean de onoare al municipiului Bacau, scriitor si istoric al culturii bacauane, dupa care a dat cuvântul profesorului Marin Cosmescu. Profesorul a trecut direct la subiect, fara introducere, prezentându-si cartile si activitatea de istoric al culturii. Cei prezenti au putut afla cu acest prilej ca pseudonimul literar M. C. Delasabar a fost necesar in primul rând datorita faptului ca in 1949 profesorul Marin Cosmescu fusese exclus din Partidul Muncitoresc Român si numele sau nu putea sa apara in ziare, in reviste sau pe coperta vreunui volum. In cadrul aceleeasi manifestari a fost lansata cartea „N-a fost nunta mai frumoasa”, de Marin Cosmescu – Delasabar, abia aparuta la Editura „Studion” din Bacau, carte care elogiaza actul istoric de la 1859 in urbea Bacaului. Cartea, o piesa de teatru in cinci tablouri, a fost prezentata de conf.univ.dr. Ioan Danila, de la Facultatea de Litere a Universitatii din Bacau, si de profesorul, poetul si criticul literar Ioan Enache, bibliotecar metodist la Biblioteca Judeteana „C. Sturdza”, ambii vorbitori staruind asupra „amanuntului” ca in piesa sunt de fapt doua nunti, una faptica, dintre haiducul Iovita Valahul si Ileana Coculeana, si cealalta simbolica, sugerând „logodna” dintre Moldova si Muntenia. In final, profesorul Ioan Danila a dezvaluit faptul ca una dintre studentele sale, Carmen Nutu, si-a ales ca subiect al lucrarii sale de licenta personalitatea scriitorului Marin Cosmescu – Delasabar, iar directorul Bibliotecii Judetene, Muraru, a dezvaluit, la rândul ei, un alt „secret”: dânsa si Ana Chiscop, una dintre realizartoarele activitatii, au fost elevele profesorului Marin Cosmescu. (St.O.)