Când va fi terminata, prin 2030, probabil, din Sublima lucrare, unica in istoria arhitecturii, se vor revarsa asupra Barcelonei, dimineata, la prânz si seara sunetele armonioase ale clopotelor tubulare; un imn al celor pacatosi spre o Divinitate care ne ignora din pricina preamultelor noastre pacate… Intr-o lume lacoma, egoista si vanitoasa ridicata pe osemintele celor saraci, insusi genialul Antonio Gaudi, mândria Catalunyei, a trait o viata plina de privatiuni si a murit ca un ascet, intr-un tragic accident; a fost totusi inhumat in cele din urma, in fundatia propriei sale Opere dupa ce fusese confundat cu un batrân vagabond al Barcelonei. Se aude ca va fi canonizat de Vatican desi, inca din timpul vietii a trait ca un sfânt… Bietii nostri contemporani stau prost cu recunostinta…
Enumar câteva dintre superlativele contradictorii (cum altfel?!) consacratei Sagradei Familia de catre Salvador Dali: „Nevroza extrafina ondulata policroma…”, „Valuri fosile ale marii”, „Patrundem in grote prin usi moi din ficat de vitel…”, „Spuma de fier forjat”, „O super nevroza mamut…”, „Viziune militanta, structurile osoase si carnea vie a delirului monumental, stridenta cromatica si stralucitoare a culorii, polifonia rasunatoare a turnurilor-orgi si ciocnirea naturalismului decorativ in miscare, mireasma sfinteniei…” Când va fi terminata, Sagrada Familia se va exprima ca o replica moderna a genialei San Pietro, din Roma. Am fost inauntru, in padurea de coloane hipnotice; spectacolul este paralizant, de o maretie deliranta; omul obisnuit, ca mine, nu are minte sa cuprinda grandoarea conceptiei; accesibile mi-au fost detaliile acestei sculpturi monumentale in piatra; se lucra asiduu; zgomotele tuturor meseriilor, schele inalte, un furnicar inchis intre ziduri, un haos din care se va limpezi capodopera. Du-te la Barcelona sa vezi Sagrada Familia, poate, poate te vei mântui sub cupolele credintei. Incearca sa ajungi acolo, in cea mai enigmatica si simbolica constructie a lumii din ultima suta de ani. Chiar de la aeroport, vitrat gigantic, electronica, informatizare, impactul Barcelonei e spectaculos, taxiul vine la scara, urci spre hotel, noaptea, am ajuns la orele 24, strazi rapide, animate, autobanda, tuneluri, un oras puternic, in expansiune, unda verde; mai fusesem de doua ori la Barcelona; o data, prin anii optzeci, ma intorceam din Cuba, si acum trei ani, cu masina, din Italia si Franta, in graba; nu intelesesem mai nimic, un biet turist nauc, saturat de perindarea imaginilor in viteza, fara sonor, ca intr-un film mut. De fapt, veneam tocmai din indepartata Sicilie. Sudul pare a fi acelasi, insa Barcelona sare din context prin eleganta, arhitectura si bogatie; excluzând nucleele medievale, asemanatoare, poate, Barcelona s-a bucurat de un proiect urbanistic inteligent.
Barcelona a fost si ramâne raiul arhitectilor
Stam pe Rambla, sigur cea mai pitoreasca strada din Europa; hotel Royal, scump; ziua sau noaptea, fara odihna, largul bulevard pietonal produce rumoarea aglomeratiei sufocante; Rambla e strada lumii, a divertismentului si a veseliei; magnetismul ei pare inexplicabil si molipsitor; flancata de platani mediteranieni, terase, cafenele, hoteluri si magazine, animata de statui vii, de florarii si palate, Rambla devine un gheizer multicolor de surprize si buna-dispozitie molipsitoare; o miscare browniana, acrobati, dansatori, jongleuri si, fireste, noi, gura casca. E si asta o hrana, te lasi aiurea, dus niciunde, in voia pasilor, anonim, imi place lenea, intâmplarea, cetatean al lumii, decrsiparea; traiesti in briza placerilor imediate, fara analize plictisitoare, existi doar biologic. Asa e pe Rambla, in voia excitantilor minori si uiti sa admiri palatele impunatoare si edificiile care o flancheaza; frumusetea lor e mai complicata, mai culturala; dar avem timp si pentru asta, Barcelona abia incepe. Pe Rambla iti iei doar gustarea de dimineata, un sandvis cu vivacitatea Sudului.
Ovidiu GENARU
