O intrebare la care procurorii bacauani asteapta raspuns
Era drogat Alexandru Gavrila?

Principala ipoteza luata în calcul în cazul barbatului din Bacau acuzat ca si-a ucis, cu lovituri de cutit, fetita de trei ani este ca acesta era sub influenta drogurilor la momentul comiterii crimei, în acest sens fiind facute analize toxicologice al caror rezultat este asteptat în câteva zile. Alexandru Gavrila a fost audiat, în ultimele doua zile, atât de procurorul de caz, cât si de judecatori.
Dupa emiterea, de catre Tribunalul Bacau, a unui mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele barbatului, sub acuzatia de omor calificat, avocatul si familia acestuia au solicitat o serie de expertize medicale, principala pista a anchetatorilor fiind ca tânarul ar fi fost sub influenta drogurilor în momentul în care si-a ucis fetita. „Surse din anturajul inculpatului sustin ca Alexandru Gavrila ar fi fost consumator de droguri. Din acest motiv, am solicitat prelevarea unor probe de urina pentru a se efectua analize de toxicologie la Institutul de Medicina Legala din Iasi. Tindem sa credem totusi cca stupefiantele l-au determinat sa isi omoare copilul”, a declarat procurorul de caz Felix Banila, de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau.
Potrivit anchetatorilor, rezultatele analizelor în cazul lui Alexandru Gavrila vor fi cunoscute la începutul saptamânii viitoare. Si avocatul lui Gavrila a confirmat, pentru MEDIAFAX, ca acesta ar fi avut legatura cu drogurile. „Nu stim înca daca în seara crimei se afla sub influenta drogurilor. Daca se aduce vorba de fetita sau familie, îl invoca pe Satana, are halucinatii si e incoerent. Mi-a spus ca a fumat marijuana cât a fost în Anglia, dar ca a renuntat de bunavoie. Nu stiu sa fi consumat altceva în continuare. Solicitam ca Alexandru Gavrila sa fie internat într-o clinica de specialitate, unde sa i se aplice un tratament adecvat”, a spus avocatul Petru Ivascu. Alexandru Gavrila a fost retinut, duminica, dupa ce si-a înjunghiat fetita în vârsta de trei ani, copila murind ulterior la spital. Barbatul a fost prins dupa ce a provocat un accident rutier, masina pe care o conducea intrând într-un autocar în care se aflau 40 de pasageri dupa care s-a rasturnat. Potrivit anchetatorilor, duminica, în jurul orei 14.30, Alexandru Gavrila se afla la locuinta socrilor sai, împreuna cu acestia, cu sotia si cu fiica în vârsta de trei ani si doua luni, iar la un moment dat a luat un cutit de bucatarie, si-a trezit fetita din somn si a înjunghiat-o în zona gâtului si a inimii. Fetita a fost transportata de urgenta la spital, de catre mama sa, însa medicii nu au putut sa o salveze. Luni, Gavrila a fost arestat pentru 29 de zile sub acuzatia de omor calificat. Procurorul Felix Banila, care l-a audiat pe barbat, spune ca acesta nu regreta fapta comisa. ‚Inculpatul recunoaste în totalitate fapta comisa, însa mi s-a parut foarte important ca nu regreta fapta. Da o oarecare inspiratie divina gestului sau. Este vorba despre o actiune spontana. La câteva minute dupa ce a intrat în locuinta socrilor sai pentru a-si lua fetita acasa, a pus mâna pe un cutit de bucatarie, s-a dus la fetita si a înjunghiat-o în zona inimii si a gâtului”, afirma Felix Banila.
.

Adauga un comentariu

*