Operatorii de transport au ingropat securea razboiului

Conflictul dintre SC Dragoliv Service Sascut, pe de o parte si SC LoriTrans SRL, SC Teletrans SRL si SC Sprinter Com SRL, pe de alta parte a fost dat uitarii in urma unor negocieri arbitrate de Silviu Bondor, vicepresedintele Consiliului Judetean Bacau. Pentru a pune punct acestui conflict existent de mai bine de un an, Bondor i-a pus pe reprezentantii celor patru firme de transport persoane sa semneze un protocol. “Prin protocolul respectiv, asumat de toata lumea si agreat de Consiliul Judetean Bacau, s-a convenit schimbarea orelor de plecare din Bacau pentru cursele cu numarul 3 si 4. Efectiv, s-au decalat orele de plecare din Autogara Bacau cu un sfert de ora si nu vor mai exista suprapuneri pe traseul 55”, spune Bondor. Din acest conflict se pare ca cel mai câstigat a iesit Consiliul Judetean. “SC Dragoliv Service a renuntat la actiunea de la Tribunalul Bacau- Sectia Comerciala si Contencios Administrativ prin care se contestau prevederile unei Hotarâri de Consiliu Judetean adoptata in septembrie 2008”, mai spune vicepresedintele Consiliului Judetean. Dragoliv Service se pare ca a negociat la “sânge” stingerea conflictului cu celelalte trei firme de transport si Consiliul Judetean pentru ca, in baza aceluiasi protocol, pe traseul Bacau-Sascut-Sascut Sat a obtinut suplimentarea numarului de curse de la patru/zi la opt curse/zi. Florin C.

Adauga un comentariu

*