Trei noi proiecte internationale la Colegiul Economic „Ion Ghica”

Ieri au fost lansate oficial, la Colegiul Economic „Ion Ghica”, trei noi proiecte educationale internationale, in cadrul Programului de Invatare pe toata durata vietii „Sa fim competitivi in Europa”. Echipa de proiect: Mihaela Ciuchi – coordonatoarea primelor doua proiecte, Cristina Stoica – coordonatoarea proiectului de parteneriat, Mihaela Mate si Marius Nechita. „Am aplicat la mai multe proiecte, ne-a spus Mihaela Ciuchi, dar am câstigat, deocamdata, doar trei proiecte „Leonardo”, cu finantare europeana. Primele doua sunt integrate in Programul „Sa fim competitivi in Europa”, unul privind mobilitatea profesorilor, celalalt, mobilitatea unui grup de elevi, iar cel de-al treilea proiect este un parteneriat „Leonardo”, in care colaboram cu scoli din alte trei tari europene, Bulgaria, Turcia si Republica Ceha”. Primul din cele doua proiecte „Sa fim competitivi in Europa” va avea ca beneficiari sase profesori ai colegiului Economic „Ion Ghica”, de la modulul „marketingul afacerii”, care vor studia sase zile in Polonia, intre 16 – 22 noiembrie, finalizându-si stagiul de pregatire prin elaborarea unui ghid, realizat impreuna cu partenerii polonezi. Cum la modulul respectiv predau 10 cadre didactice, se va organiza o selectie pentru desemnarea celor sase beneficiari. Contributia UE la acest proiect: 9500 Euro. Cel de-al doilea proiect cu aceeasi titulatura, „Sa fim competitivi in Europa”, va avea ca beneficiari 14 elevi din clasa a XI-a, ruta directa, si clasa a XII-a, ruta progresiva, de la specializarile economic, administrativ, turism si alimentatie publica, beneficiarii pregatindu-se timp de doua saptamâni in Polonia, in intervalul 15 – 28 martie. Elevii bacauani – insotiti de doua cadre didactice – vor desfasura si activitati practice, in cadrul firmelor de exercitiu de la partenerul polonez. Finantarea UE: 27.000 Euro, pentru cei 16 beneficiari. In fine, cel de-al treilea proiect „Leonardo” este un proiect de parteneriat cu mai multe scoli, din Bulgaria, Turcia si Republica Ceha, Colegiul Economic „Ion Ghica” fiind unitate coordonatoare. Titlul proiectului: „Instrument cross-curricular , o tehnica novatoare in procesul de predare – invatare din invatamântul tehnico- profesional”. Durata proiectului: 2009 – 2011. Finantarea UE: 20.000 Euro. Principalul obiectiv: crearea unui instrument european de invatare si predare pentru dezvoltarea competentelor antreprenoriale ale viitorilor oameni de afaceri, cu ajutorul unui ghid creat de catre profesori si elevi de la specializarea economic din cele patru tari partenere. Prima mobilitate va avea loc in Bulgaria, intre 2 – 88 noiembrie.
„Este o continuitate a politicii scolii noastre de a integra activitatea de integrare europeana in programul curent al scolii, ne-a declarat directorul Colegiului Economic „Ion Ghica”, prof. Dana Enache. In 2008, ca urmare a acestei politici, am obtinut Certificatul de Scoala Europeana, care este valabil trei ani si pe care dorim sa-l reinnoim, pentru o noua perioada de trei ani, pe baza noilor rezultate. Am derulat proiecte Comenius, proiecte Leonardo, proiectul educational „Clasa internationala”, prin care am scolit in Franta, la Limoges, multi dintre elevii nostri, care s-au format ca patiseri alaturi de colegi din Franta, Spania si Portugalia. Am câstigat anul acesta si cinci burse individuale, la profesori, asa ca avem motive sa speram ca vom obtine un nou certificat de Scoala Europeana”. (St.O.)

Comentarii

  1. Felicitari celor implicati !

    Scoli cu 3 proiecte in acelasi an scolar nu am auzit sa mai existe !

  2. mioara pirvan a zis:

    felicitari celor implicati. sunt cei mai buni profesori. cinste lor

Adauga un comentariu

*