Creştinii sărbătoresc mâine, Naşterea Maicii Domnului

nasterea_maicii_domnului1.jpgCredincioşii ortodocşi şi catolici sărbătoresc, mâine,, Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Marie Mică, prima sărbătoare importantă din Anul bisericesc, care începe la 1 septembrie. Potrivit Bibliei, în 8 septembrie s-a născut, la Nazaret, Fecioara Maria, din părinţii Ioachim şi Ana. Părinţii Fecioarei Maria, ajunşi la bătrâneţe fără copii, s-au rugat la Dumnezeu să le dea un urmaş. Tatăl Mariei, Ioachim, s-a retras în pustiu şi s-a rugat la Dumnezeu timp de 40 de zile, iar Ana a făgăduit în faţa lui Dumnezeu că dacă îi va dărui un urmaş, îl va da să slujească în biserică. Naşterea Mariei a fost anunţată de Arhanghelul Gavril, întâi lui Ioachim, după care a fost anunţată şi Ana, căreia i s-a spus că trebuie să pună fetei numele Maria, ceea ce în traducere înseamnă „spuma mării”. Cele cinci mari sărbători închinate Fecioarei Maria sunt Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Soborul Maicii Domnului (26 decembrie), Bunavestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august). Peste 2,2 milioane de români poartă numele de Maria, Marian sau derivate ale acestora, dintre care peste 1,8 milioane sunt femei şi peste 400.000 sunt bărbaţi, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative înaintea serbării Adormirii Maicii Domnului.

Comentarii

  1. observator de BACAU SUNTETI RAU PE ARATura, ce ziceti mai sus, sunt potrivit Traditiei si nu Bibliei cum ziceti Dvs, una mai gogonata ca „Potrivit Bibliei, în 8 septembrie s-a născut, la Nazaret, Fecioara Maria, din părinţii Ioachim şi Ana. Părinţii Fecioarei Maria” n/am auzit nici de la cersatorul din fata bisericii Precista.

Adauga un comentariu

*