Taximetristii au iesit in strada

hpim2742.jpgPeste 150 de taxiuri au strabatut ieri in coloana municipiul Bacau in semn de protest fata de plata retroactiva a asigurarii de sanatate ceruta de stat unora dintre ei. Prefectul Dorian Pocovnicu este de partea lor. Casa de Sanatate invoca legea

Peste 150 de taximetristi din municipiul Bacau au iesit ieri in strada, la volanul masinilor cu care isi câstiga existenta, pentru a protesta impotriva platii retroactive (si cu penalitati) a contributiei la bugetul asigurarilor de sanatate pretinsa de autoritati unora dintre ei – cei care activeaza ca persoane fizice autorizate (PFA) si nu au asigurare de sanatate in sistemul public.

„Nu voi plati! Mai bine merg pe blat”

Marsul a inceput la orele 10 in parcarea din fata Stadionului Municipal. Coloana s-a deplasat pe strada principala pâna la iesirea sudica din oras (sensul giratoriu de la magazinul Real), apoi s-a intors pe strada Milcov, a trecut de autogara, a parcurs strada Stefan cel Mare pâna la iesirea nordica din oras (la magazinul Selgros), a ajuns pe strada Mioritei la gara, apoi s-a indreptat spre Palatul Administrativ. Dupa ce au parcurs acest traseu de doua ori, taximetristii si-au desemnat zece colegi care s-au oprit in Piata Tricolorului si s-au intâlnit cu prefectul Dorian Pocovnicu spre a-i inmâna un memoriu cu nemultumirile lor.
„Mi s-a spus ca aceasta contributie la sanatate trebuie platita de la data încheierii contractului. Nu este legal asa ceva. Eu ar trebui sa platesc retroactiv din 2004 – si cu penalitati pe deasupra”, a declarat I.A., taximetrist cu PFA. „Nu am fost informati de nimeni, nu stiam ca trebuie sa platim. Acum eu, de exemplu, am de achitat 60 de milioane de lei vechi – si nu mi se pare corect. Daca am cinci contracte ca si persoana fizica autorizata, trebuie sa platesc de cinci ori. Vom continua sa protestam”, a spus alt taximetrist cu PFA, L.A. „Eu nu am de gând sa le platesc! Mai bine renunt la PFA si merg si muncesc pe blat”, a declarat un altul, P.T. „Unii dintre noi sunt de acord sa dea banii astia, dar esalonat si fara penalitati”, a spus Eduard Lungu, presedintele Asociatiei Taximetristilor (AT) din Bacau – organizatoarea protestului. Potrivit spuselor sale, circa 40 la suta dintre taximetristii bacauani lucreaza cu PFA.

Prefectul este de partea taximetristilor

„Acord o importanta deosebita activitatii dumneavoastra si imi doresc sa gasiti in mine un partener pentru rezolvarea pe cale legala a problemelor pe care le aveti. Când am preluat mandatul de prefect, am gasit in functii directori de institutii care nu dadeau dovada de profesionalism. Prezenta dumneavoastra astazi aici reprezinta o dovada a incompetentei fostului director de la Finante. As admite ca poti gresi si sa nu sesizezi asemenea aspecte o luna – dar nu trei ani. Preiau petitia dumneavoastra si o voi transmite la Bucuresti. Voi face toate diligentele ca sa nu platiti penalitati si va dau si o sugestie: dati-i in judecata pe cei responsabili. Trebuie sa plateasca pentru ca nu si-au facut treaba si nu v-au informat la timp”, a declarat prefectul Dorian Pocovnicu dupa intâlnirea cu reprezentantii AT.

„Problema e la Casa de Sanatate”

Intrebat despre situatia taximetristilor cu PFA, fostul sef al Directiei de Finante Bacau Mircea Muntean a declarat ca „institutia pe care am condus-o se ocupa doar de datoriile la bugetul consolidat al statului. Problema acestor oameni e la Casa de Sanatate”. Viorica Draganuta, directorul Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate (CJAS) Bacau, a invocat legislatia. Normele mentionate de ea prevad ca „persoanele fizice care desfasoara prin forte proprii activitati economice in mod independent trebuie sa fie asigurate in mod obligatoriu in sistemul asigurarilor sociale de sanatate”, contributia lunara a persoanei asigurate fiind reprezentata de o cota de 6,5 la suta, aplicata „veniturilor din activitati desfasurate de persoane autorizate sa desfasoare activitati independente, dar nu mai putin de un salariu de baza minim brut pe tara”; de asemenea, ca „persoanele care realizeaza venituri din activitati independente au obligatia sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale accesorii de plata, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioada” – cu precizarea ca „dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 5 ani”.

Norme discutabile

Normele in baza carora CJAS Bacau s-a trezit sa le ceara taximetristilor cu PFA si fara asigurare de sanatate in sistemul public plata retroactiva a contributiei pe mai multi ani (in functie de când si-a inceput fiecare activitatea) sunt discutabile din cel putin doua motive majore: pe de o parte, oamenii nu au fost informati atunci când suma datorata ar fi fost rezonabila; pe de alta parte, in tot acest timp, ei nu s-au bucurat de facilitatile sistemului public de asistenta medicala, ci au achitat integral orice serviciu din sistem sau au apelat la servicii medicale private.

Problema locurilor de stationare

O alta durere a taximetristilor, asa cum reiese din discutiile purtate cu participantii la mitingul de ieri, este numarul prea mic de locuri de stationare. In orasul nostru, aproximativ 1000 de taximetristi cu acte in regula si 500 de „pirati” se bat in fiecare zi pe mai putin de 300 de locuri de parcare. In baza unei Hotarâri de Consiliu Local din 2008, au fost stabilite cu exactitate zonele in care taxiurile din Bacau au dreptul sa stationeze. Astfel, in Piata Sud au fost amenajate cinci locuri de parcare, la Policlinica Veche – opt, la stadion – 40, la hotel Decebal – 11, in Piata Centrala – tot 11, iar la gara – 20.
Alin LEANCA, Florin CRETU

Adauga un comentariu

*