Tânarul din Bacau arestat sub acuzatia ca si-a ucis fetita în vârsta de trei ani, cu lovituri de cutit, a fost transferat din arestul Politiei Judetene Bacau la Spitalul Penitenciar Jilava, unde va fi supus unei expertize psihiatrice.Totodata, un set de analize a fost trimis la Institutul de Medicina Legala (IML) Iasi, urmând ca medicii sa stabileasca daca barbatul era sub influenta drogurilor la momentul comiterii faptei. „Inculpatul a fost trimis la Penitenciarul Jilava, în vederea efectuarii unei expertize psihiatrice. Alexandru Gavril nu a facut declaratii cu privire la eventualul consum de droguri. I s-au recoltat probe de urina care au fost trimise la Iasi, însa pâna la primirea rezultatelor nu ne putem pronunta cu privire la acest lucru”, a declarat procurorul Felix Banila, de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau.
Alexandru Gavril a fost arestat preventiv, în 31 august, pentru 29 de zile, de Tribunalul Bacau, sub acuzatia de omor calificat. Gavril fusese retinut dupa ce si-a înjunghiat fetita în vârsta de trei ani, copila murind ulterior la spital. Barbatul a fost prins dupa ce a provocat un accident rutier, masina pe care o conducea intrând într-un autocar în care se aflau 40 de pasageri si rasturnându-se. F.CRETU