Concerte extraordinare la Discoteca “Baby Star”

In aceasta seara, de la orele 23,00, la Discoteca “Baby Star” din Onesti va avea loc un concert extraordinar, care va fi sustinut de Zaku si Alin@, interpreti care figureaza in Topul Manelelor pe 2009 si care sunt foarte des difuzati de unele posturi de televiziune, in special de Taraf. “Va fi o petrecere de noapte, in compania interpretilor Zaku si Alin@, care vin pentru prima oara la discoteca noastra, dar si in orasul nostru – ne-a precizat Toni Anton, patronul Discotecii < > Onesti. Concertul a fost posibil ca urmare a legaturii strânse pe care noi o pastram cu impresarii si artistii, mai ales ca multi dintre ei au mai fost la discoteca noastra si ne-a spus ca le place atmosfera de la noi. Dupa < >, program pe care noi il continuam si in aceasta toamna, suntem solicitati de artisti si impresari, dar si de publicul onestean”. In cadrul programului denumit generic “Maratonul de vara”, discoteca onesteana a organizat in fiecare saptamâna câte un concert extraordinar sau show erotic incendiar. Astfel, in ultima luna de zile, la Discoteca “Baby Star” au sustinut concerte Florin Peste si Diana, Romeo Fantastik, Vali Vijelie, Geo Fermecatoru’ si Danezu’ din Crângasi, iar dupa spectacolul din aceasta seara, cu Zaku si Alina@, urmeaza concertul lui Baby Minune, dar au fost initiate discutii si pentru Animal X si HI-Q. Show-ul erotic a fost sustinut de Sexy Braileanca, care a avut un succes imens la Onesti, si va fi urmat de un alt spectacol incendiar, in care va evolua Alina Plugaru. Patronul discotecii onestene, Toni Anton, ne-a precizat ca show-ul erotic al Alinei Plugaru va avea loc in maxim doua saptamâni. Tot in cadrul “Maratonului de vara”, a mai fost organizat si un spectacol in memoria lui Michael Jackson, sub denumirea de “I’m a star”, care a inclus si un concurs de dans, dotat cu premii substantiale din partea organizatorilor.

Fara discriminare la adresa manelistilor

Discoteca “Baby Star” are un program muzical complex, care se bazeaza in special pe house, club, latino si alte genuri la moda printre tineri. Insa, dupa miezul noptii, când atmosfera devine fierbinte, tinerii prefera manelele, care, la un anumit moment al petrecerii, devin cele mai solicitate si mai dorite de onesteni. Acesta este si motivul pentru care discoteca organizeaza frecvent concerte de manele, care sunt programate, de obicei, dupa miezul noptii. Astfel de concerte au avut mare succes pâna acum si au multumit pe toata lumea, inclusiv pe manelisti, carora le place atmosfera de la Onesti, oras in care ei vin cu multa placere. Din pacate, s-au inregistrat si reactii de discriminare la adresa manelistilor, in momentul in care patronul discotecii, Toni Anton, a incercat, de mai multe ori, sa dea anunturi la radio, pentru a promova concertele, dar a fost refuzat, pe motiv ca nu trebuie facuta publicitate pentru manele. “Nu ni se accepta anunturile pe radio, pe care noi vrem sa le si platim, si ne intrebam de ce, mai ales ca, prin campaniile electorale, vedem candidati care se afiseaza frecvent impreuna cu manelistii, pentru a-si face reclama – ne-a spus Toni Anton. Iar noi nu facem reclama, ci facem petreceri. I-am spus si lui Vali Vijelie ca ni se refuza anunturile la radio, despre concertele de manele, iar el a fost de parere ca este vorba de o discriminare, cu certitudine”. In ciuda acestei discriminari, concertele saptamanale vor continua in aceasta toamna, dar au inceput pregatirile si pentru petrecerea de Halloween, care a devenit deja o traditie la Onesti, unde Discoteca “Baby Star” a fost printre primele din Moldova care au organizat ample manifestarii cu ocazia acestui eveniment.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*