Pompierii bacauani si-au sarbatorit ziua in devans

dsc03061.jpg„Avem cea mai frumoasa unitate de pompieri din tara”!

Moment de seamă al Revolutiei Române de la 1848, ziua de 13 Septembrie reprezinta un reper în constiinta de sine a românilor prin faptele de arma savârsite de pompierii militari bucuresteni, comandati de căpitanul Pavel Zaganescu, care cu propriul lor sânge, au facut dovada incontestabila a curajului si atasamentului nestramutat pentru apararea idealurilor revolutiei. Batalia din Dealul Spirii a fost prima manifestare a vointei natiunii române în devenire, fata de puterea suzerana, dupa secole de oprimare, marcând astfel prima implicare majora a pompierilor militari în lungul sir de evenimente care vor jalona istoria moderna a României. Întotdeauna acestia s-au situat, trup si suflet, alaturi de cetateni si de fortele progresiste. Primele formatiuni de pompieri pe teritoriul actual al judetului Bacau au aparut la începutul secolului al XIX-lea dupa înfiintarea primariilor în 1831, dar mai ales, dupa aparitia „Asezamântului pentru organizarea comandei de pompieri”, din 1835, document care poate fi considerat actul de nastere al serviciilor de pompieri din Bacau. În 1844, unitatea de pompieri ce purta titulatura de „Comanda pojarniceasca din Bacau”, era formata din 10 oameni având în dotare o saca utilata cu mijloace de stingere specifice si era trasa de doi cai. Din 1874 pâna în 1926, trupele de pompieri s-au constituit ca unitati de artilerie subordonate Ministerului de Razboi. La acea data, sectia din Bacau era formata din 55 de oameni, 27 de cai si accesoriile necesare. Prin decizia nr. 1152, din septembrie 1926 a Ministerului de Razboi, unitatile de pompieri trec în subordinea nou înfiintatului Inspectorat al Pompierilor Militari, iar la Bacau unitatea primeste titulatura de Grup de Pompieri. La 26 octombrie 1996, prin Decretul nr. 455, într-un cadru festiv organizat în centrul municipiului, unitatii îi este înmânat Drapelul de Lupta, cel mai înalt simbol al onoarei militare, ocazie cu care primeste titulatura de Grupul de Pompieri „Maior Constantin Ene” al judetului Bacau, ca un modest omagiu si pentru eternizarea memoriei eroului Constantin Ene. Din 1998, companiile de pompieri îsi schimba denumirea în Detasamentul de pompieri Bacau, Detasamentul de pompieri Onesti, Sectia de pompieri Moinesti si Garda de Interventie Podu Turcului, ca parte componenta a Detasamentului Onesti. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene” al judetului Bacau s-a înfiintat în conformitate cu prevederile ordinul ministrului Administratiei si Internelor nr. S/II/3950 din 20 decembrie 2004. Începând cu 15 decembrie 2004, personalul Grupului de Pompieri „Maior Constantin Ene” al judetului Bacau si Inspectoratului de Protectie Civila Judetean Bacau s-a transferat în interes de serviciu, în cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene” al judetului Bacau. Pentru îndeplinirea atributiilor specifice, inspectoratul judetean colaboreaza cu autoritatile administratiei publice locale, cu celelalte structuri ale Ministerului Administratiei si Internelor, unitati ale armatei, serviciile voluntare si private, serviciile descentralizate, filiale locale ale Societatii Nationale de Cruce Rosie, mass-media, precum si cu alte asociatii, fundatii si organizatii neguvernamentale care actioneaza în domeniul specific.
Personalul inspectoratului judetean cu atributii de îndrumare si constatare a respectarii legii privind protectia civila si apararea împotriva incendiilor, precum si personalul de interventie, desemnat potrivit legii, este investit, pe timpul îndeplinirii serviciului, cu exercitiul autoritatii publice. Pe durata situatiilor de urgenta sau a starilor potential generatoare de situatii de urgenta se întreprind, dupa caz, actiuni si masuri pentru avertizarea populatiei, institutiilor si agentilor economici din zonele de pericol; declararea starii de alerta în cazul iminentei amenintarii sau producerii situatiilor de urgenta; punerea în aplicare a masurilor de prevenire si protectie specifice tipurilor de risc si, dupa caz, hotarârea evacuarii populatiei din zona afectata.
Vineri, in sala de spectacole a Teatrului „George Bacovia”, pompierii bacauani si-au sarbatorit, in devans, ziua. Au fost de fata precetul judetuliui, Dorian Constantin Pocovnicu, inspector sef al IPJ de Politie Bacau, comisar sef Vasile Oprisan, comandantul Brigazii Mobile de Jandarmi, col. Vasile Enache, reprezentati ai mass-media. Din pacate, au lipsit autoritatile locale si politicienii. „Daca aceasta festivitate ar fi avut loc peste o luna, n-ati mai fi incaput in sala de politicieni. Astazi insa, au lipsit”, a spus prefectul judetului in cuvântarea adresata pompierilor bacauani. Dorian Constantin Pocovnicu a afirmat ca „sunt mândru ca am cea mai frumoasa unitate de pompieri din tara”, fapt ce a subliniat profesionalismul pompierilor bacauani.
Dan M.

Adauga un comentariu

*