Proiect Comenius la Gradinita Raza de Soare

gradinita.jpgLansat în urmă cu un an de zile, proiectul Comenius cu tema „Articulation des langages autour des herbiers d’Europe” în care este implicată şi Gradiniţa nr. 35 a ajuns în Bacău.

Timp de o săptămână Gradinita cu program prelungit “Rază de Soare “ a fost gazda partenerilor de proiect din Italia şi Grecia. Conform proiectului, România are de realizat un glosar multilingvistic cu plante aromatice, Grecia – o istorie a plantelor inspirată din mitologia greacă, iar Italia – un calendar, un ierbar şi album cu plante aromatice. „Esta a treia mobilizare din cadrul proiectului Comenius, în care a fost inclusă grădiniţa noastra şi zilele acestea ne-au venit partenerii din Italia şi noi i-am primit cu un spectacol tradiţional, organizat de copiii noştri. Proiectul acesta este legat de plante, de ierbare….Noi am însămânţat plante, am studiat, am făcut ierbare, poezii, ghicitori şi urmează să facem şi produsul final pentru anul 2010” a declarat Florentina Mănăilă, director coordonator Grădiniţa „Rază de Soare”. Durata de desfăşurare a proiectului este de doi ani iar valoarea finanţării primite se ridică la 15.000 de euro. Delegaţia din Italia a fost impresionată de programul artistic oferit de micii artişti care au cântat şi recitat în limba engleză şi franceză, au dansat în ritm de sirtaki şi au oferit un program din folclorul românesc de cântece şi dansuri . De asemenea s-a organizat o excursie în judeţ. Tot în cadrul proiectului au fost vizitate şi mai multe unităţi de învăţământ: Grădiniţa “ Crai Nou”, Şcoala “ M. Sadoveanu, Şcoala “ M.Cancicov”, Şcoala şi Grădiniţa “M. Drăgan. (O.F)

Adauga un comentariu

*