Noul an scolar incepe astazi, 14 septembrie, cu o zi inaintea zilei traditionale de incepere a scolii. De bucurat se bucura, insa, numai elevii. Boboceii din clasa I se bucura ca vor afla, in sfrsit, raspuns la intrebarea „Oare cum o fi la scoala ?” Ceilalti elevi, din cursul primar, din gimnaziu sau din liceu, se bucura ca-si vor revedea colegii si vor putea povesti ce-au facut si pe unde au mai fost in vacanta. Pentru cadrele didactice, insa, etse un inceput trist de an scolar. Trist, pentru ca a fost precedat de lovituri date sub centura slujitorilor scolii, cu reduceri de personal, cu incertitudinea catedrei, cu incertitudinea salariului, cu incertitudinea zilei de mâine, cu noi serii de umilinte din partea guvernantilor, care au asezat educatorii pe ultimele trepte din legea salarizarii unice a personalului bugetar. Trist si pentru ca in aceasta vara n-au fost deloc bani pentru consolidarea, repararea si igienizarea unitatilor scolare, pentru ca toti directorii de scoli au fost nevoiti sa se descurce cu forte proprii si cu sprijinul parintilor pentru a putea varui holurile si salile de clasa si a crea astfel conditii cât de cât acceptabile pentru ca elevii sa poata incepe noul an scolar. Trist, mai ales, pentru ca toate cadrele didactice sunt mai preocupate acum de surprizele neplacute pe care s-ar putea sa le aduca sfârsitul acestui an, dupa „prezidentiale” sau, in cel mai fericit caz, primul trimestru al anului 2010. Noul an scolar 2009 – 2010 incepe astazi sub semnul tristetii si al incertitudinii, nu sub semnul instaurarii unei noi calitati a actului educativ, asa cum ar fi trebuit sa fie. Un an scolar cât mai bun, dragi elevi, chiar daca educatoarele, invatatorii si profesorii vostri se tem ca nu vor trai bine !
Stefan OLTEANU