Noul an scolar, sub semnul noutatilor

ecaterina-andronescu-9.jpgChiar din anul scolar 2009 – 2010, care a inceput ieri, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii a stabilit noi reguli privind finalizarea ciclurilor de invatamânt gimnazial si liceal. Au fost desfiintate tezele unice, iar bacalaureatul va avea trei probe scrise.

Tezele unice au fost desfiintate

Potrivit ordinului ministrului Educatiei, Cercetarii si Inovarii, evaluarea nationala la clasa a VIII-a se va face dupa modelul evaluarilor internationale si va inlocui tezele unice, care au fost desafiintate. Conform calendarului stabilit prin ordin, evaluarea nationala va avea loc in doua perioade, una normala, programata in perioada 4 – 12 mai 2010, si alta speciala, intre 25 mai – 2 iunie, pentru elevii care, din motive bine intemeiate, au absentat. Elevii claselor a VIII-a vor sustine prima proba pe 4 mai 2010, la limba si literatura româna, iar pe 12 mai 2010 vor sustine evaluarea la matematica. Elevii care invata intr-una din limbile minoritatilor nationale vor da evaluare si la limba si literatura materna, programata pe 6 mai 2010. Toate probele vor fi scrise. Perioada speciala de evaluare va demara pe 25 mai 2010, cu proba scrisa la limba si literatura româna, pe 27 mai 2010 fiind programata proba de limba si literatura materna. Ultima proba, la matematica, va avea loc pe 2 iunie 2010. Subiectele pentru evaluarea nationala vor fi elaborate de Centrul National pentru Curriculum si Evaluare in Invatamântul Preuniversitar, dupa modelul evaluarilor internationale, fiind clar si precis formulate, in stricta concordanta cu programele pentru evaluarea nationala. De asemenea, subiectele trebuie sa aiba un nivel mediu de dificultate si sa poata fi rezolvate in timp de doua ore. Admiterea in clasa a IX-a la liceu, doar pentru elevii care au inceput ieri clasa a VIII-a, se va face pe baza mediei generale din gimnaziu (50 %), a notelor de la teza unica din clasa a VII-a (25 %) si a notelor de la evaluarea nationala din clasa a VIII-a (25 %). Pentru promotiile viitoare, admiterea se va face doar pe baza evaluarii si a mediei din gimnaziu.

Si liceenii au partea lor de noutati

Noutati aduce anul scolar 2009 – 2010 si elevilor din clasa a XII-a, examenul national de bacalaureat suferind unele modificari. Chiar din acest an scolar, bacalaureatul se va sustine la trei discipline: limba si literatura româna, proba comuna si obligatorie pentru toti elevii, matematica sau istorie, in functie de profilul real sau uman, precum si o proba optionala. A doua proba va fi diferita, in functie de filiera, profil si specializare: matematica – pentru profilul real, din filiera teoretica, filiera tehnologica sau vocationala, sau istoria – pentru profilul umanist, din filiera teoretica, ori, dupa caz, pentru cea vocationala. A treia proba va fi la alegere, in functie de filiera, profilul si specializarea urmata, pentru una dintre disciplinele cuprinse in urmatoarele grupe de discipline: fizica, biologie, chimie sau informatica; geografie, logica si argumentare, economie, psihologie si, dupa caz, sociologie. La aceste trei probe scrise se adauga limba si literatura materna, pe care o vor sustine doar elevii care au urmat liceul intr-una din limbile minoritatilor nationale. Chiar daca bacalaureatul s-a simplificat, in sensul reducerii probelor scrise, elevii vor trebui sa sustina si evaluari orale. Pe parcursul anului, elevii din clasele a XII-a vor trebui sa obtina trei certificate, dintre care doua de competenta lingvistica (unul la limba româna si altul la o limba straina de circulatie internationala) si al treilea certificat, pentru utilizarea calculatorului. Competentele lingvistice si de utilizare a computerului vor fi notate cu calificative – de la slab la foarte bine – si sunt obligatorii pentru toti elevii claselor a XII-a. (St.O.)

Adauga un comentariu

*