Unul dintre subiectele dezbatute la ultima sedinta a Consiliului Local Onesti a fost legat de situatia apartamentelor din blocurile ANL, iar cetatenii din municipiu, prin intermediul alesilor locali, au dorit sa afle daca aceste locuinte vor fi vândute si in ce conditii. “Deocamdata, nu s-au scos la vânzare – a precizat primarul Emil Lemnaru. Oamenii nu au bani ca sa le cumpere”. Pe de alta parte, edilul-sef a tinut sa mai precizeze ca este posibil ca apartamentele ANL sa fie scoase la vânzare, in viitorul apropiat, dar ca nu le poate cumpara oricine, ci doar chiriasii care locuiesc acolo de cel putin 5 ani de zile. Dar cei care nu au bani sa cumpere locuintele din blocurile ANL nu vor fi dati afara, ci vor sta tot cu chirie, a mai spus seful executivului onestean. Alti cetateni au dorit sa afle, prin intermediul consilierului Ciprian Zarzu, daca mai sunt apartamente libere in blocurile ANL. “Totul e ocupat”, a precizat primarul Emil Lemnaru. Insa acesta a reamintit si faptul ca, in scurt timp, la Onesti se vor mai construi inca doua blocuri ANL, care vor avea, in total, 40 de apartamente si 20 de garsoniere.
Gheorghe LEU
Speram ca se vor construi cat mai multe…………………………