Termopanele, reclamele de pe Casa Scânteii, o poezie patriotică şi inelul pentru cravată au pus în încurcătură echipa „Amintirilor” lui Mungiu.Să refaci Epoca de Aur, la 20 de ani de la destrămarea ei, e un job din ce în ce mai dificil pentru producători, scenografi şi costumieri laolaltă. România capitalistă, cu termopanele, maşinile ei „străine”, aparatele de aer condiţionat, reclamele şi statuile lipsă sabotează perseverent griul comunist.Pentru echipa filmului „Amintiri din Epoca de Aur” – a cărui primă parte, „Tovarăşi, frumoasă e viaţa!”, rulează de ieri la cinema – unele lucruri au fost aproape imposibil de reconstituit, iar altele au fost salvate pe ultima sută de metri de idei ingenioase.
„E foarte greu să reconstitui atmosfera generală, mai ales exterioarele, pentru că s-a schimbat totul foarte mult în 20 de ani. Dar la fel e şi cu interioarele şi vestimentaţia personajelor. S-a întâmplat de foarte multe ori ca regizorii să fie singurele persoane de pe platou care îşi aminteau cum arătau anumite lucruri, ce se purta, cum arătau cămaşa, sacoul, pantofii, ce era într-o casă, într-o cămară, într-un frigider”, povesteşte Ioana Uricaru, unul dintre regizorii „Amintirilor”.„Noi am reuşit cumva, pe ultima sută de metri, înainte ca toată lumea să uite cum a fost, să punem toate aceste detalii pe peliculă”, adaugă Uricaru. Cei cinci „tovarăşi” care s-au însoţit în această „întreprindere” sunt Cristian Mungiu (scenarist, producător şi regizor), Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Constantin Popescu şi Răzvan Mărculescu.
20.000 de euro pentru versuri patriotice
Dacă vrei să cânţi azi un cântec patriotic despre cât de minunată e, tovarăşi, viaţa în Epoca de Aur, nu te mai bate nimeni pe spate pentru frumoasa pornire, ci îţi cere bani. Mulţi, după cum a constatat Cristian Mungiu. „Să iei drepturi de muzică pentru film în România de azi a devenit o aventură. Pentru 10 secunde de poezie patriotică transformată în versuri de cântec patriotic ni s-au cerut cam 20.000 de euro. Spre comparaţie, pentru o melodie a lui Albano ni s-au cerut ca preţ de pornire 5.000 de euro”, spune regizorul, deja trecut prin instanţă cu Angela Similea şi Cornel Fugaru pentru o melodie din „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.
Bani se cer şi pentru lucruri mai simple, cum ar fi să-ţi iei maşina din calea camerei de filmat. „Cel mai complicat la ora actuală, atunci când filmezi în exterior, este să ascunzi, pe cât posibil, lucrurile care ţin de epoca noastră: aparate de aer condiţionat, firme, maşini, bannere. Dacă e noaptea, e şi mai complicat, pentru că vezi firme luminoase, şi oamenii refuză să coopereze, iar ajutorul lor e condiţionat de bani, de cele mai multe ori”, povesteşte Răzvan Mărculescu. Soluţia, cel puţin pentru maşini, sunt prelatele. „Dacă te uiţi în „Hârtia va fi albastră” a lui Radu Muntean, filmul despre Revoluţie, vei vedea foarte multe maşini acoperite cu prelate. Aia a fost o găselniţă scenografică pentru o problemă la care nu aveai altă rezolvare”.
Reclamele, şterse pe computer
Substanţa unei epoci stă în micile ei detalii, crede Ioana Uricaru, de aceea niciun colţişor de cameră ori de stradă şi niciun pulover ori cordeluţă nu puteau ieşi în faţa camerelor decât dacă erau milimetric „şlefuite”.Uneori, însă, capitalismul este de-a dreptul enervant. „În cazul filmului cu Casa Scânteii, «Legenda fotografului oficial», tot ce este pe faţada clădirii, toate bannerele cu reclame au fost curăţate pe computer. S-a filmat aşa cum este în ziua de azi, după care s-a şters cadru cu cadru”, explică Răzvan Mărculescu procesul de întoarcere la faţada Epocii de Aur.
Monumentului socialist, construit după modelul Universităţii Lomonosov din Moscova, îi lipseşte totuşi un „accesoriu”. „Dacă te uiţi la cadru, în el nu e statuia aceea masivă a lui Lenin, care exista acolo şi care schimba foarte tare peisajul. E o scăpare a noastră, iar pentru cei care îşi aduc aminte epoca va părea probabil incomplet”, spune şi Ioana Uricaru.
Inelul de cravată, de negăsit
Din cauza Supermanilor şi a Batmanilor care au înlocuit desenele cuminţi cu floricele, scenografii n-au găsit un carusel demn de Epoca de Aur. „A trebuit să refacem caruselul din film. Avea nişte decoraţii cu Mickey Mouse, cu Superman, din astea, pe care le-am dat jos şi i-am rugat pe proprietari să caute panourile vechi. Cum nu erau destule, scenografa Cezara Armaşu a pictat restul cu mâna”, povesteşte regizoarea. Un întreg arsenal al României comuniste începe de fapt să dispară: televizorul alb negru, covorul persan, cuvertura răsîntinsă, peştele de sticlă, frigiderul Fram se mai pot găsi, din ce în ce mai greu, pe la bunici sau prin depozite vechi. „Ceea ce a fost foarte greu şi de fapt imposibil a fost să găsim un inel de cravată din acela transparent, cum exista altădată. A trebuit să improvizăm, pentru că inel din acela n-am mai găsit nicăieri”, îşi aminteşte Ioana Uricaru.
