Sfânta Parascheva si Sfântul Vasile, alaturi timp de 238 de ani!

sf-parascheva.jpgMii de pelerini sunt aşteptati si anul acesta la unul dintre cele mai mari hramuri din tara, dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva, de la Iasi. Credinciosi din toate colturile tarii, dar si din strainatate îsi vor îndrepta pasii, gândurile si rugaciunile pe 14 octombrie catre Ocrotitoarea Moldovei, „cea mult folositoare“. Anul acesta, ei se vor putea închina si la moastele Sfântului Vasile cel Mare, aduse la Catedrala mitropolitana de la Manastirea „Sfintii Trei Ierarhi“, din Iasi.
Având în vedere ca 2009 este, la initiativa Preafericitului Parinte Patriarh Daniel si prin hotarârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, „Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare“, pelerinii care vor veni sa se închine la moastele Sfintei Parascheva se vor putea închina si la moastele Sfântului Vasile cel Mare, de la a carui trecere la cele vesnice se împlinesc 1630 de ani. Particica din moastele Sfântului Vasile cel Mare, care va ramâne spre închinare pe esplanada Catedralei mitropolitane din Iasi până pe 15 octombrie, a fost donata Manastirii „Sfintii Trei Ierarhi“ de catre patriarhul Macarie al Antiohiei la doar noua ani dupa ce domnitorul Vasile Lupu aducea la Iasi moastele Sfintei Parascheva. Timp de 238 de ani, adică până în 1888, moastele celor doi sfinti au stat în Biserica „Sfintii Trei Ierarhi“, fiind venerate, ca si în aceste zile, de poporul drept -credincios. În 1753, moastele Sfântului Vasile cel Mare au fost puse într-o racla de argint de catre staretul de atunci, Neofit. În 1975 moastele au fost confiscate de comunisti si readuse în manastire în 2001, în timpul pastoririi ca Mitropolit al Moldovei si Bucovinei a Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Ziua aducerii moastelor Sfintei Cuvioase Parascheva la Iasi ramâne pentru totdeauna legata de Biserica „Sfintii Trei Ierarhi”, care a primit aceste sfinte moaste prin Vasile Lupu si mitropolitul Varlaam. Biserica „Sfintii Trei Ierarhi” ramâne ca o marturie a credintei lui Vasile Lupu, dar si a tuturor celor din timpul lui care au facut cu putinta o asemenea bijuterie în piatra. Moastele Sfântului Vasile cel Mare sunt asezate, începând din 2001, în locul în care au fost dintru început, adică în nisa care a adapostit si racla cu moastele Sfintei Parascheva. În pelerinajul de anul acesta, sfintele moaste vor fi împreuna, spre închinare, asa cum au fost odinioara în biserica Manastirii „Sfintii Trei Ierarhi”.

Comentarii

  1. Nu cred o iota ca aceste fosile au ceva sacru in ele.In Biblie scrie clar ca doar lui Dumnezeu se cuvine slava si adoratia..sau lui Iisus.Preotii ,..cu ajutorul unor oase si cu sprijinul prostilor castiga bani pe spatele cuvioasei paraschiva.De ca ..la Iasi..langa racla,… popii au pus o lada mare ,ca prostimea sa arunce..fara numar sa traiasca…….Sa se impoziteze..baccsisul dat la popa…

Adauga un comentariu

*