Dispare o generaţie de mari actori

„Teatrul şi filmul românesc au aspiranţi cu duiumul”, este răspunsul dat celor care se tem că gloria scenei autohtone se va termina odată cu generaţia actorilor şcoliţi după război.Bucuraţi-vă sau întristaţi-vă, au început să moară dinozaurii”, ar spune Sergiu Nicolaescu, numărând locurile rămase goale în ultimii ani pe scena românească. Gheorghe Dinică, Magda Barbu, Ion Cojar şi Nicu Constantin s-au stins anul acesta, iar anul trecut au părăsit scena Ştefan Iordache, Ovidiu Iuliu Moldovan, Colea Răutu şi Ilarion Ciobanu.
Se vorbeşte despre dispariţia „generaţiei de aur”, cu rădăcini în seria celor care au absolvit facultatea de actorie după război, în timp ce criticii resping locurile comune şi felul în care firescul unui proces, cum ar fi cel al schimbului între generaţii, este alterat de tendinţa românilor către lamentare. Dintre cei care asistă cu nostalgie la sfârşitul unei lumi, optimiştii spun că marii actori care se sting vor fi înlocuiţi de alţii, care, folosindu-le experienţa, le vor depă şi performanţele. Întrebarea pesi miştilor, care anunţă mai degrabă impasul, este „cine vine din urmă”?
Teatrul şi filmul românesc au aspiranţi cu duiumul, dintre care se vor cerne cu timpul marile talente, spun criticii. Istorie vor face şi zecile de tineri talentaţi care abia ies pe afişe, spune Mircea Albulescu: „Pun liniştit capul pe pernă. Lumea vine la teatru să-i vadă mai ales pe cei tineri.Dacă noi am fost o generaţie de aur e fiindcă veneam după o generaţie de platină, iar după noi urmează o generaţie de diamant. Lucrurile se desfăşoară pe principiul scării: cei tineri sunt buni fiindcă au putut să calce peste noi, ca o treaptă, iar noi am călcat peste alţii”.