Amintiri

In urma cu sapte ani, o persoana pe care am iubit-o si respectat-o fiecare secunda din viata mea, a murit. Dumnezeu sa-l ierte! La capatâi au venit trei indivizi din urbe despre care nu aveam o impresie buna. S-au apropiat de mort, si-au cerut iertare si l-au pupat pe gura. Au plecat, asa cum au venit. Cu capul plecat. Cei trei indivizi despre care am vrut sa nu -mi mai amintesc niciodata au fost niste turnatori nenorociti. Mortul era tatal meu, turnat de cei trei, in 1982, la Securitate. A fost condamnat la cinci ani de puscarie pentru „propaganda impotriva orânduirii comuniste”, a executat o parte din pedeapsa, dupa care, sufletul lui s-a stins.
Revolutia m-a prins student la Iasi. Niciodata, pâna acum nu m-am laudat ca am participat activ la miscarile studentesti anticomuniste din acea parte. Niciodata, pâna acum nu am scris un rând despre tatal meu. Mi-am zis ca vinovatii vor plati odata si odata in fata lui Dumnezeu si ca, intr-o zi vor veni in fata noastra sa-si ceara iertare asa cum au facut in cazul tatalui meu.
Ce am vazut de Ziua României la Timisoara, la Bucuresti sau Brasov m-a ingrozit. Mi-am zis ca, dupa 20 de ani de democratie firava, astfel de episoade nu se vor mai repeta. Mi-am zis ca liderii nostri politici, facuti lideri de noi toti, prin votul nostru, s-au maturizat, au invatat regulile democratiei si sunt interesati de prezent si viitor. Am crezut cu toata convingerea ca niciodata nu o sa ne intoarcem in timp, in urma cu 20 de ani. M-am considerat si i-am considerat oameni ai dialogului, ai reconcilierii, iertatori si cu teama de Dumnezeu. M-am inselat. Am ajuns un popor fara frica de Dumnezeu. Suntem rai, invidiosi, rautaciosi, ne intereseaza capra din curtea vecinului, am uitat ce inseamna politetea, bunul simt, respect. Dam din coate la pomenile electorale, la mici, fasole cu ciolan si vin fiert. Acceptam bucurosi cadourile date de alegeri, galeti, pixuri inscriptionate, brichete, bani si vin. Oferim cu generozitate spatiu de afisaj electoral, in balcoane, pe geamul de la bucatarie, pe luneta masinii. Totul pentru un leut. Unde am ajuns? Unde suntem? Incotro ne indreptam ca natie? Marele cârmaci nu vrea sa ne raspunda. De ce? Bine ca e interesat de Elodia, de Elvis si fostii vecini de bloc. In schimb, o declaratie de a sa ma pune pe gânduri. Intrebat daca duminica seara, in cazul in care va pierde alegerile prezidentiale, oamenii vor iesi in strada, Basescu a declarat:”Cred ca nu!”. Or, acel „nu” ma pune pe gânduri.
Florin CRETU