Copilul si Presedintele

Inca nu era Presedinte, se afla in campanie, aspira sa devina. Pe atunci viitorul personaj Basescu se afla in stare genuina, el insusi, nu prizonierul anvelopei create imprejurul lui de complicatele mecanisme ale puterii supreme. Era doar primarul capitalei unde-si mai putea permite sa fie fostul capitan de nava, adica nu imbracase inca zalele politicianului constrâns la un anume comportament restrictiv. Era si nu era inca o persoana publica supusa acestui rol. Domnul Basescu primar traia inca in pielea fostului marinar, lup de mare sub acoperire; se purta ca in tavernele porturilor, mereu cu garda ridicata, pregatit sa riposteze gestual sau verbal, coleric, abia stapânindu-si agresivitatea atât de frecventa in lumea pestrita a porturilor unde se bea vârtos si se injura si unde lupta pentru supravietuire te obliga la violenta, confruntare, dibacie, santaj, diversiune, minciuna sfruntata. Ca sa rezisti trebuie sa le practici pe toate, sa ataci primul neutralizând un posibil atac. Din acest mediu provenea viitorul nostru Presedinte; in lumea aceea si-a forjat personalitatea contradictorie Domnul Basescu.
Când a lovit copilul la Ploiesti, candidatul la Presedintia României s-a purtat firesc si conform cu natura sa intima compulsiva, de nestapânit, obisnuita sa „rezolve” orice conflict prin aplicarea imediata, prompta a fortei; sau, cum aveam sa ne dam seama mai târziu, in timpul mandatului, prin insulta. Instinctul exprimat inainte ca ratiunea sa calculeze eventualele consecinte nefavorabile ale unui gest, exista acest tip comportamental, fireste total inadecvat pentru un sef de Stat. Cioara, tiganca imputita, Marea Neagra lac rusesc si câte alte sintagme caracterizante ne-a fost dat sa auzim din gura nestapânita a Domnului Basescu! Rebel la orice observatie a consilierilor, Domnul Basescu a digerat cu greu corecturile de comportament recomandate de acestia, ramânând ceea ce este de fapt: un naravas „scolit” prin universitatile portuare, o lume unde te aperi singur atacând inainte de a fi prea târziu sa te aperi.
Caracterul conflictual al D-lui Basescu s-a intins ca o molima asupra multora dintre membrii PD-L-ului; de altfel, cei ce seamana comportamental se aduna, observatie veche de când lumea. Urât este si faptul ca multi intelectuali cu impact imagistic au sprijinit avansarea acestui tip instinctiv in fruntea Statului (vezi Dinescu, Patapievici, Liiceanu si altii) demonstrând prin atitudinea lor vocatia de a linge avantajele puterii. Dezicerea, astazi, de Dl Basescu este prea târzie: raul a fost facut si am pierdut cinci ani de istorie.
In schimb am câstigat o palma data unui copil. Un prezidentiabil lovea cu dosul mâinii obrazul candid al unui copil, intr-o piata publica; gestul face parte din personalitatea D-lui Basescu.A urmat apoi orchestra, totul a fost in regula; doua muzici – doua si gura casca – s-a distrat gratis. Sa ne traiasca bine, Presedintele!Din pacate si pentru multa vreme, portocaliul va purta acest stigmat profund, de nespalat cu niciun detergent oricât ar fi el de inteligent, dupa cum ne pacaleste reclama. Nicio minciuna, nicio facatura marca Basescu nu mai poate corecta trecutul; gestul condamnabil si impardonabil al prezidentiabilului domn Basescu a facut inconjurul lumii. Normalitatea a fost ultragiata si asta nu se poate uita.Palma aceea a fost unda de soc care a trezit din adormire politica româneasca; pentru suferinta fizica si mai ales psihica produsa românilor, niciun tratament medicamentos nu este posibil.
Uneori inocenta unui copil e in stare sa rastoarne un inceput de dictatura.
Asa este istoria.

Ovidiu GENARU