„Turismul românesc a pierdut trenul” – este fraza cu care încep, când privesc în urmă, toţi specialiştii şi jucătorii importanţi din industrie, fie că fac parte din tabăra celor care s-au aflat la cârma ei, fie că sunt dintre cei care au afaceri în acest sector. Arătătoarele sunt îndreptate spre modul în care s-a făcut privatizarea activelor din turism.Privatizarea în turism a fost un proces lung şi anevoios, presărat cu multe neînţelegeri, scandaluri şi certuri care nu au făcut decât să ţină pe loc o industrie care ar fi trebuit ca până acum să aibă un aport semnificativ la PIB-ul României.Lucrurile nu au urmat cursul normal, dovadă fiind faptul că la aproape 10 ani după Revoluţie abia se consumau primele bâjbâieli legate de privatizare.
Locaţiile de gestiune, pironul care a ţintuit turismul
„Cele mai mari erori au fost locaţiile de gestiune şi apoi normele de divizare a societăţilor comerciale din turism. Societăţile au fost divizate pentru ca fiecare chelner, şef de recepţie, şef de hotel nepregătit profesional, fel de fel de bişniţari, să devină proprietari de baze turistice, baze care au fost exploatate sălbatic, practicându-se evaziunea fiscală, şi care au distrus imaginea şi atracţia turistică a României”, a declarat pentru capital.ro Mihai Fercală, preşedinte al SIF Transilvania, societate care controlează o parte din industria hotelieră din România.Preşedintele SIF Transilvania este de părere că statul nu ar fi trebuit să divizeze societăţile, ci să le vândă unor investitori specializaţi puternici, cu cunoştinţe în domeniu şi cu resurse financiare pentru reabilitarea activelor.
Locatarii vroiau să le mulgă, nu să le dezvolte
Foşti angajaţi ai structurilor din turism au devenit, practic, managerii hotelurilor şi localurilor deţinute de stat, neavând interesul să investească în ele atâta timp cât nu aveau drepturi de proprietari. „În această situaţie, în care locatarii nu erau proprietari, ci doar simpli administratori şi încercau să introducă principiul de management privat într-un capital de stat, sigur că aveau interesul să obţină câţi mai mulţi bani, să-şi plătească locaţiile şi să facă rapid un profit”, explică fostul ministru al turismului Dan Matei Agathon.Agathon susţine că motivul pentru care nu a putut începe marea privatizare în timpul primului său mandat de ministru (1992-1996) ţine de faptul că activele erau grevate de contractele de gestiune extinse pe perioade cuprinse de la 5 până la 10 ani.În al doilea mandat, Agathon a introdus privatizarea prin licitaţie deschisă cu strigare, care a fost şi televizată, pentru mai multă transparenţă, susţine acesta. Alţi reprezentanţi din domeniu vorbesc despre privatizările lui Agathon ca despre nişte acţiuni făcute mai mult de ochii lumii, pentru că cele mai importante active nu au ajuns în aceste licitaţii.
Nici acum nu este privatizarea completă
În 2000, când la noi în ţară existau încă structuri din turism date în locaţii de gestiune, iar procesul privatizării era departe de a fi finalizat, alte ţări fost comuniste, care nu existau până atunci ca destinaţii turistice, erau deja într-un stadiu avansat al procesului de privatizare. Acesta este „trenul” la care se referă cei mai mulţi specialişti şi jucători din industria ospitalităţii.Mai mult, nici măcar în momentul de faţă, adică după 20 de ani de capitalism, privatizarea nu este completă. „Privatizarea se putea face şi într-o săptămână. Sunt încă active care, într-o formă sau alta, sunt la diferite regii de stat, care ar trebui date pe un leu, efectiv, fiindcă ele nu fac decât să producă pierderi şi să deterioreze tot în jurul lor”, susţine Tinu Sebeşanu, CEO Trend Hospitality.
Sectorul condus de zeci de miniştri
Vocile jucătorilor din domeniu spun la unison că destinaţia turistică România a pierdut pe mâna celor care s-au apucat de privatizare, „care nu au avut abilităţile necesare de a reabilita turismul şi nici resursele materiale necesare”, după cum îi descrie Mihai Fercală.De vină ar fi şi transformările incoerente pe care le-a suferit autoritatea responsabilă cu reglementările în turism, domeniu care a fost considerat prioritar doar la nivel declarativ. „Turismul a fost ping-pong-ul guvernelor, s-a transformat de zeci de ori – din agenţie în minister, mutat de la un minister la altul – şi atunci nu am avut niciodată o strategie pe termen mediu şi lung ca să se poată întâmpla ceva. Inclusiv investiţiile care s-au făcut practic au fost conversii ale unor proprietăţi existente cu investiţii minimale”, explică Tinu Sebeşanu.Şi Agathon a identificat această incoerenţă: „De la Revoluţie până acum cred că au fost peste 24 de miniştri ai turismului. Schimbările acestea au făcut ca fiecare ministru care venea să se concentreze asupra unui masterplan”, spune acesta.
„Nimic premeditat. Doar incompetenţă”
„Nu cred că a fost nimic strategic premeditat de genul «Hai să îngropăm turismul românesc!». A fost o lipsă totală de competenţă şi o lipsă de viziune. Noi nu am avut oameni vizionari, miniştri sau cineva care să poată să conceapă o strategie”, este concluzia oferită pentru capital.ro de Tinu Sebeşanu.
