Este ziua de Craciun!

Sfintele Sarbatori de iarna înseamna, pentru fiecare dintre noi, un moment de bucurie si redescoperire spirituală. O mângâiere, o vorbă bună, un zâmbet, poate sunt cele mai de preţ lucruri care ne fac să ne bucurăm în aceste zile. Naşterea Domnului este una dintre cele mai frumoase sărbători ale românilor în care se îmbină fastul pregătirilor pentru masa tradiţională cu slujba de la biserică. Se spune că în Noaptea Sfântă a Naşterii Mântuitorului s-au deschis Cerurile pentru a coborî Duhul Sfânt deasupra Fiului lui Dumnezeu şi, în grajdul unde era întuneric, s-a făcut lumină. Crăciunul este o sărbătoare sfântă, care aduce în sufletele oamenilor lumină şi bucurie. Aceasta este anunţată, prin cetele de colindători care vestesc Naşterea Mântuitorului. Fiind un moment special, Crăciunul se petrece, adeseori, în familie. Mâncărurile tradiţionale sunt la loc de cinste: cârnaţii, toba, răciturile, sarmalele, friptura de porc şi nelipsitul cozonac alături de tradiţionalul vin roşu. De asemenea, din casa fiecărui creştin, potrivit obiceiurilor locului, nu trebuie să lipsească bradul verde împodobit cu beteală, globuri şi multe dulciuri. Sărbătorile şi obiceiurile populare, grupate în preajma solstiţiului de iarnă (20 decembrie – 7 ianuarie), se deschide cu Crăciunul şi se încheie cu Boboteaza, intersectate la mijloc cu venirea Anului Nou. Principalele sărbători ale ciclului de iarnă au funcţionat de-a lungul vremii ca momente independente de înnoire a timpului şi de început de an. Românii folosesc, pe lângă calendarul oficial, recunoscut de stat şi Biserică, un calendar neoficial – calendarul popular – creat de popor şi transmis folcloric. Spre deosebire de calendarul bisericesc oficial şi de calendarul civil, care constituie un simplu tabel al zilelor grupate pe săptămâni şi luni, calendarul popular indică timpul optim pentru arat şi semănat, pentru peţit şi logodit, pentru moştenirea strămoşilor sau aflarea ursitei etc. Sărbătorile şi obiceiurile populare, care au loc în decurs de o zi sau de mai multe zile, diurne sau nocturne, cu dată fixă sau mobilă, dedicate divinităţilor calendaristice, oamenilor, animalelor, păsărilor, plantelor, fenomenelor terestre şi cosmice sunt cunoscute şi respectate, în unele zone etnografice, până astăzi. Şi cum sărbătorile de iarnă fără colind nu au farmec, colindatul este un scenariu compus din texte ceremoniale, formule magice, dansuri, gesturi, interpretat în casă, pe străzi, de o ceată de oameni. În calendarul popular, acest fenomen apare sub diferite denumiri zonale în perioadele solstiţiului de iarna. “Steaua”, “Pluguşorul”, “Sorcova”, sunt atribuite echinocţiului de primăvară, solstiţiului de vară şi echinocţiului de toamnă. Colindele transmit urări de sănătate, rod bogat, împlinirea dorinţelor în noul an. Colindatul este cea mai răspândită tradiţie a românilor. Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor uliţele satelor răsună de glasul micilor colindători. În oraşe întâlnim colindatori odată cu lăsarea serii şi până în miez de noapte. Cu traista dupa gât, cu bâta în mâna şi căciula de blană pe urechi, co-lindătorii merg din casă-n casă şi strigă la ferestrele luminate: “Bună dimineaţa la Moş Ajun, / Ne daţi ori nu ne daţi”, şi dacă cei din casă întârzie a le deschide uşa spre a le împărţi co-lindeţi, încep să cânte mai departe: “Am venit şi noi o dată, / La un an cu sănătate, (…)”. Cu acest prilej gazda le împarte colindeţe: covrigi, nuci, mere, colacei de făină frământaţi şi copţi chiar în acea noapte a Moşului Ajun. În ajunul Crăciunului, ca şi în ajunul Anului Nou, copiii şi tinerii formează grupuri şi pornesc pe la casele gospodarilor cântând cântece ce au refrenuri ca: “Florile dalbe”, “Lerui ler”, “Ziurel de ziuă”, ori “Valerim” şi “Veler Doamne”. În afara de seara mare a colindelor se mai colindă şi în seara Sfântului Vasile, paralel cu Pluguşorul sau Uratul. Colindele sunt de două feluri: religioase şi laice. Cele religioase au ori-gine literară, iar subiectele lor se referă de cele mai multe ori la Iisus. Colindele profane (sau lumeşti) au un caracter liric, şi de multe ori sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora le cântă. În cazul în care gazdele caselor nu primesc colindătorii, închid uşile sau nu oferă daruri, efectele magice sunt opuse, ei încălcând regulile acestui obicei. Timp de peste un mi-leniu, creştinii sărbătoreau Anul Nou în ziua de Crăciun, iar cuvântul “moş“ arăta vârsta zeului adorat, care trebuie să moară şi să renască, împreună cu timpul calendaristic, la Anul Nou. Înainte de ’89, românii îl aşteptau pe Moş Gerilă, cel plin de daruri. Tradiţiile contemporane despre “Sfântul” Crăciun, despre Moşul “darnic şi bun”, “încărcat cu daruri multe” sunt de când este lumea, atât la oraş cât şi la sat. Sărbătorile de Crăciun durează, în sens restrâns, trei zile (25 – 28 decembrie), sau, în sens larg, 19 zile (20 decembrie – 7 ianuarie). Mersul cu capra este un obicei în care bătrânii considerau capra ca fiind animalul care dă semne dacă vremea va fi bună sau rea. La origini, “jocul caprei”, scena-riul (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) a fost un ce-remonial grav, de cult. De-a lungul timpului acesta a devenit un ritual menit să aducă prosperitate în anul care vine. În zilele noastre, acest joc a rămas un pretext pentru o revigorarea unor tradiţii din bătrâni, etalarea frumuseţii, a ştergarelor a fost înlocuită cu benzi de hărtie colorată. Dar înainte de a începe numărătoarea inversă în aşteptarea Crăciunului şi totodată a Moşului, împodobiţi-vă pomul şi casa cu ornamente pline de simboluri. “Fiţi cuminţi şi ascultători” şi veţi găsi sub bradul de Crăciun cadoul pe care-l doriţi!