Sofer indragostit, dar fara permis!
Un minor bacauan a furat un microbuz si a ajuns la Suceava!

Un fapt mai putin intâlnit s-a petrecut la inceputul acestei saptamâni, eroul ei fiind un minor de 16 ani, din Bacau, care a furat un microbuz din municipiul Bacau, pe care l-a condus pâna la Suceava, unde a fost prins de politie! Ceea ce este inedit e ca minorul nu poseda permis de conducere si nici nu avea cum, având mai putin de 18 ani! In afara de aceasta, el a devenit si infractor, fiind acuzat de savârsirea infractiunii de furt calificat. Ce l-a determinat pe minorul din Bacau sa comita acest gest inconstient? Dragostea fata de prietena sa, din Radauti, pe care dorea s-o vada inainte de sarbatori! Luni, 21 decembrie, politistii din cadrul Biroului de Investigatii Criminale Suceava l-au prins în zona Autogarii din centrul Sucevei, pe Marius Solomon, de 16 ani, din Bacau, care intentiona sa porneasca un microbuz. Autovehiculul, marca „Peugeot Boxer”, urmau sa stabileasca ulterior politistii, fusese furat în cursul zilei de duminică, 20 decembrie, din municipiul Bacau. Pustiul le-a povestit politistilor suceveni ca duminică, în jurul orei 13:00 – 14:00, a observat un sofer de microbuz, care a parcat si a intrat într-un magazin din Bacau, lasând autovehiculul deschis si cu motorul pornit. Fara sa stea prea mult pe gânduri, adolescentul s-a urcat în microbuz si a plecat spre Suceava.
Minorul a marturisit ca intentiona sa ajungă în municipiul Radauti, unde locuieste prietena sa. „Microbuzul prezinta avarii usoare, respectiv bara fata sparta si aripa fata dreapta înfundata”, a declarat purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Suceava, inspectorul Gabriel Pantâru.
Judiciaristii suceveni si-au anuntat colegii de la Bacau, care au trimis o echipa pentru preluarea adolescentului si a microbuzului furat, urmând a continua cercetarile.

Adauga un comentariu

*