Ultima ora: Vasile Blaga si-a dat demisia

Demisia ministrului Administraţiei si Internelor, Vasile Blaga, este iminentă, susţin surse ale Antena 3. Demisia ar urma scandalului iscat de protestul de vineri al poliţiştilor. Alături de Vasile Blaga, ar urma să demisioneze şi şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, şi şeful Jandarmeriei, Antonescu Olimpiodor.

Potrivit lui Florin Vâlnei, preşedintele Federaţiei Poliţiştilor, lui Vasile Blaga i s-a cerut să îi demită pe şeful Poliţiei şi pe cel al Jandarmeriei, dar a refuzat.

Vasile Blaga i-a convocat, luni dimineata, in jurul orei ora 7.00, pe reprezentantii conducerii ministerului pe care îl conduce. Ministrul va face declaraţii în cadrul unei conferinţe de presă ce va avea loc la ora 11.00.

Blaga s-a intalnit duminică seară cu premierul Emil Boc, însă la finalul discuţiilor nu s-au facut declaraţii de presă.

Ministrul Vasile Blaga se află la al doilea mandat de ministru al Internelor, după ce a deţinut aceeaşi funcţie pentru aproape doi ani, în cadrul Guvernului Tăriceanu I. Este una dintre principalele voci ale democrat-liberalilor, un personaj cunoscut pentru duritatea şi fermitatea cu care a condus până acum alte instituţii ale statului. Între ele, prefectura Bihor şi un alt minister, cel al Dezvoltării Regionale şi Locuinţei.

După ce social-democraţii s-au retras de la guvernare şi după ce guvernul Boc a căzut la moţiunea de cenzură din toamna anului 2009, Vasile Blaga a primit pentru a doua oară în carieră portofoliul Administraţiei şi Internelor.

Vasile Blaga a fost prefect de Bihor, director general la Directia Regională Vamală Oradea, expert parlamentar şi, pentru doar o săptămână, în decembrie 2004, consilier prezidenţial pentru apărare, securitate şi siguranţă naţională.

În viaţa politică, Blaga a intrat încă din 1990, ca preşedinte al Consiliul Frontului Salvării Naţionale şi vicepreşedinte al CFSN Bihor, apoi ca deputat FSN. Din 2004 este senator PDL de Bucureşti. Vasile Blaga a candidat, în 2008, şi la alegerile pentru primăria Capitalei, dar a fost înfrînt în turul al doilea de actualul edil Sorin Oprescu.

Chestorul principal Petre Tobă a condus Poliţia Română din ianuarie 2009. A mai fost adjunct al inspectorului general şi a ocupat diverse funcţii de conducere în cadrul M.A.I. Zvonuri despre schimbarea lui din funcţie au tot circulat în ultima jumătate de an.

Poliţist de carieră, după cum reiese din CV-ul său, Petre Tobă a ocupat de-a lungul timpului funcţii importante de management la nivelul unităţilor din Ministerul de Interne. În ianuarie 2009, a fost numit inspector general al Poliţiei Române de ministrul Gabriel Oprea.

Potrivit unor articole apărute în presa centrală, schimbarea lui Petre Tobă se urmărea de mult, dar s-a aşteptat momentul prielnic. Şi secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu l-ar fi luat în vizor, după ce Tobă l-a schimbat din funcţia de şef al poliţiei Capitalei.

Fostul şef al Poliţiei Române a ajuns în atenţia presei şi pentru salariul pe care îl câştiga. În luna mai, de exemplu, veniturile sale depăşeau cu 37 % salariul preşedintelui. Mai exact, Tobă a încasat peste 9 mii de lei mai mult pe lună.

Nemulţumit de relaţia cu mass-media, el a schimbat în primăvară conducerea serviciului de comunicare. Luna aceasta, Petre Tobă el anunţase că se vor face modificări ale legii privind uzul de armă, astfel încât fiecare poliţist să poate deţine un pistol, pe care să îl folosească, la nevoie.

Antonescu Olimpiodor

Inspectorul general Antonescu Olimpiodor se află la conducerea Jandarmeriei Române de la începutul lunii octombrie 2009. El a fost numit în fucţie după ce ministrul Internelor şi Adminstraţiei, Vasile Blaga a decis înlocuirea lui Costică Silion.

Olimpiodor Antonescu fost numit inspector general al Jandarmeriei Române, în urmă cu aproape un an de zile. Înainte de a accepta noul post, Antonescu a ocupat funcţia de prim adjunct al inspectoratului general şi şef al statului major al Jandarmeriei Române.

În perioada 2004-2005 a condus Direcţia de Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Comandamentului Naţional al Jandarmeriei. Antonescu Olimpiodor a fost unul dintre artizanii legii privind combaterea violenţei pe stadioane.

Şeful Jandarmerie Române a ajuns în atenţia opiniei publice datorită averii destul de consistentă. Astfel, şeful Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, este, conform declaraţiei de avere, proprietarul unui teren intravilan de 520 de mp în Bragadiru, cumpărat în 2008 şi locuieşte într-un apartament spaţios din Capitală.

Are un depozit la bancă de 10.000 de lei, dar şi o datorie de 30.000 de euro către o persoană fizică. Singurele venituri sunt cele din salariul sau de aproximativ 9600 de lei si cel al sotiei, de aproape 2200 de lei.

Antena3.ro

Adauga un comentariu

*