Comemorarea unui preot, a unui medic si a unui sfant
La inceputul acestei saptamani au fost comemorati, in satul Galbeni, din comuna Nicolae Balcescu, 25 de ani de la moartea preotului medic onestean Martin Benedict, stins din viata in vara anului 1986, dupa ce activase timp de cateva decenii la Spitalul Municipal Onesti. A lasat in urma sa numai amintiri frumoase si regrete vii si acum in inimile celor care l-au cunoscut, l-au admirat si l-au indragit. Timp de trei zile, 11 – 13 iulie a.c., in satul natal al preotului – medic, s-au desfasurat mai multe manifestari cultural – religioase. Duminica 10 iulie, la ora 15.00, la Biserica Romano-Catolica “Sfantul Iosif Muncitorul” din Galbeni a avut loc o impresionanta procesiune, prezidata de PS Petru Gherghel, Episcop al Diecezei de Iasi, cantarile fiind interpretate de Corul Bazilicii Papale „Sfantul Francisc de Assisi” (Italia). A fost binecuvantat, in cimitirul satului, noul mormant al preotului – medic Martin Benedict. Tot duminica a fost deschisa, in sala multifunctionala a Scolii Galbeni, expozitia fotografica “Pe urmele medicului preot Martin Benedict”, realizata de profesorul Octavian Bejan. Iar duminica seara, de la ora 19.00, in piata Sf. Francisc din Assisi, din centrul satului Galbeni, s-a desfasurat un program de muzica sacra, sustinut de Corul Bazilicii Papale „Sfantul Francisc de Assisi”, Italia. Luni, 11 iulie, de la ora 7.00, a fost oficiata Sfanta Liturghie la Biserica Romano-Catolica “Sfantul Iosif Muncitorul”, iar de la ora 9.00, festivitatile au continuat la scoala, unde a fost dezvelita placa memoriala a Scolii cu Clasele I-VIII din Galbeni “Martin Benedict” din Galbeni, in prezenta preotului paroh, care a sfintit si localul scolii, a primarului comunei Nicolae Balcescu, a oaspetilor veniti din Assisi – Italia, a cadrelor didactice, a elevilor si a unui grup de parinti din comuna. Semnificatia evenimentului a fost subliniata de profesoarele Mihaela Andrei – director coordonator al Scolii cu clasele I – VIII Nicolae Balcescu si Crina Antip – coordonatorul scolii din Galbeni, de primarul comunei si de preotul paroh. Dupa-amiaza, la caminul cultural din satul Galbeni s-a desfasurat simpozionul „Martin Benedict – marturisirea credintei si slujirea crestina”, moderator fiind preot dr. Eusebio Bejan. Cu acest prilej au fost proiectate si doua interesante filme documentare, „Martin Benedict, o viata sub vremi” – realizat de preot dr. Silvestru Bejan si „Viata sfantului Francisc de Assisi. Explicatia frescelor pictate de Giotto in Bazilica Superioara din Assisi”. Marti, 12 iulie, la Biserica Romano-Catolica “Sfantul Iosif Muncitorul” din Galbeni a fost savarsita Sfanta Liturghie Comemorativa, oficiata de PS Aurel Perca, episcop auxiliar al Diecezei de Iasi, sustinut de un sobor de preoti si de corul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. La ora 12.00 a avut loc agapa fraterna, in piata Sf. Francisc din Assisi, manifestarile incheindu-se marti seara, la ora 18.00, in cimitirul satului, cu veghea de rugaciune prezidata de preotul Marius Vatamanelu, vicar provincial al Fratilor Franciscani Minori Conventuali. Raman nu numai amintirile acestor emotionante manifestari, ci si lucrurile care se vad si care vor perpetua in timp aminitrea omului minunat care a fost preotul si medicul de exceptie Martin Benedict: bustul sau din fata casei parintesti, devenita casa memoriala, fantana din gradina aceleiasi case, binecuvantata cu apa inmiresmata cu miros de trandafir, noul si impunatorul sau mormant, placa dezvelita pe peretele frontal al scolii care, de la 1 septembrie a.c. ii va purta numele si expozitia de fotografii din sala multifunctionala a acestei scoli. Mai ramane, peste ani, si modelul de exceptie oferit de preotul – medic Martin Benedict tuturor consatenilor sai, incepand cu cei de varsta scolara. Odihneste-te in pace, suflet minunat!
Stefan OLTEANU
imi pare rau ca asemenea fapte bune savirsite de un bun roman ,ajung atit de tirziu la urechile ce a fost noastre,Acum,mai mult ca niciodata avem nevoie de astfel de modele.Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe cel ce a fost doctor de trupuri si suflete.