Comasarea alegerilor, o aberatie marca PD-L

Mandatul primarilor ar trebui sa expire în iunie!

Comasarea alegerilor locale cu cele generale este ilegală şi nu ţine cont nici măcar de specificul mandatelor aleşilor locale. Conform Legii administraţiei publice locale, mandatul preşedintelui Consiliului Judeţean, al primarului, consilierului judeţean, respectiv consilierului local este de 4 ani. Acest mandat poate fi prelungit, prin lege organică, „în caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav“. Ori, în acest moment, PDL încearcă prin orice mijloace să se menţină la putere. Amânarea alegerile locale până în octombrie sau noiembrie ar însemna că toate actele emise de preşedinţii de Consilii Judeţene, de primari, hotărârile consiliilor judeţene şi locale după expirarea a patru ani de mandat să poată fi atacate în instanţă de persoane interesate. Vor putea fi atacate autorizaţiile de construcţie, deciziile de plată, licitaţiile iar magistraţii vor spune, conform legii, că a expirat mandatul primarilor sau preşedintelui de Consiliu Judeţean. Practic, întreaga activitate a administraţiei locale din România va fi blocată timp de şase luni.

Adauga un comentariu

*