Biserica noastră l-a cinstit în a zecea zi a lunii ianuarie pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti. Pentru prima dată în ultimii ani, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată în biserica aflată în construcţie a aşezării monahale.
Sprijin constant din partea autorităţilor locale
„Prietenii Sfântului Antipa de la Calapodeşti”
Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti se bucură de evlavia ortodocşilor români, ruşi şi greci. În mănăstirea de la Calapodeşti este adăpostită crucea de călugărie pe care a purtat-o Sfântul Cuvios Antipa, dar şi o părticică din moaştele sale. „Pe toţi cei care au fost invitaţi la Calapodeşti cu prilejul hramului i-am numit „prieteni ai Sfântului Antipa”. Astfel, prietenii Sfântului vor conştientiza că prin sprijinul pe care îl acordă mănăstirii este întărită comuniunea şi dragostea”, a adăugat protos. Pahomie Parfene. Mănăstirea Calapodeşti se află în satul Calapodeşti, comuna Dealu Morii, judeţul Bacău. Din punct de vedere geografic, satul şi comuna sunt situate în Podişul Moldovei, partea central-vestică a Colinelor Tutovei, pe ambele versante ale pârâului Berheci, la o distanţă de 65 km faţă de Bacău, cca. 60 km faţă de Tecuci şi 35 km de Adjud. Vatra satului Calapodeşti este situată pe versantul estic al pârâului Berheci, pe partea stângă a drumului judeţean 241A Bacău – Podu Turcului.
„Sfântul Antipa este un mare rugător pentru noi”
Credincioşii prezenţi la sărbătoarea Sfântului Antipa de la Calapodeşti au mărturisit dragostea lor pentru primul sfânt român prăznuit în calendarul Bisericii noastre la începutul anului calendaristic. „Cunosc viaţa Sfântului Cuvios Antipa încă din copilărie. Este minunat faptul că din ce în ce mai multă lume are evlavie la Sfântul Antipa de la Calapodeşti. Mă bucur că am participat la slujba Sfintei Liturghii în noul lăcaş de închinăciune al Mănăstirii Calapodeşti”, a declarat Bogdan Antoce din Roman. „Am venit la biserică pentru a cere lui Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Antipa, mântuirea sufletului şi sănătate întregii familii. Sfântul Antipa este un mare rugător pentru noi şi de aceea venim cu dragoste să-l cinstim în ziua pomenirii sale”, a declarat Vasile Grecu din Calapodeşti.
Apel la solidaritate
Mănăstirea Calapodeşti dispune de fonduri limitate atât pentru funcţionarea în sine, cât mai ales pentru continuarea lucrărilor de construcţie. Persoanele care doresc să sprijine continuarea lucrărilor pot face donaţii în următoarele două conturi, deschise la Banca Italo-Romena, filiala Bacău, pe numele Mănăstirea Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti: RO29 BITR BC1RON 036 702 CC01 (în lei), RO45 BITR BC1EUR 036 702 CC01 (în euro), SWIFT: BITR ROB UXXX, COD FISCAL: 138 643 00